Ilie Sitariu, contactat de Cosmin Zuleam pentru ajutor: „Mi-am dat seama că făcuse ceva ilegal”

 

Ies la iveală noi detalii în cazul uciderii lui Adrian Kreiner. Cum au acționat presupușii criminali, după ce au plecat din Sibiu.

 

Ilie Sitariu, arestat preventiv sub acuzația de favorizarea infractorilor, a povestit anchetatorilor unul dintre episoadele derulate după crima care a avut loc la Sibiu. Bărbatul susține că a fost sunat de către Cosmin Zuleam, considerat liderul grupării, iar acesta i-a solicitat să-i asigure transportul din Deva.

 

„Pe 6 noiembrie, la ora 09:30, m-a sunat Zuleam care m-a rugat să merg să îl iau din Deva. Mi s-a părut foarte agitat, mi-am dat seama că fusese implicat în ceva grav. Am vorbit puțin cu el la telefon, dar am refuzat să merg în Deva să îl iau. I-am zis că nu pot să ajung atât de repede și că îl voi suna eu înapoi. Mi-am dat seama că făcuse ceva ilegal și nu am vrut să mă implice și pe mine. Așa că l-am sunat înapoi pe un alt număr de telefon pe care nu prea îl folosesc tocmai să nu fiu legat de ceea ce făcuseră ei”, a spus Ilie Sitariu.

 

Ilie Sitariu a contestat măsura arestului preventiv, însă solicitarea sa a fost respinsă de instante. Potrivit soluţiei pe scurt publicată miercuri pe portalul CA Alba Iulia, instanţa „respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul S.I. (...), împotriva încheierii penale nr. 104/17.11.2023, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu”. Decizia este definitivă.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest