Brigitte l-a pus pe liber pe Cristi, prietenul soțului ei, înainte să-l angajeze: „Stătea, se uita, se scărpina!”

 

Focoasa brunetă nu face niciun compromis. Enervată la culme de comportamentul lui Cristi, Brigitte i-a transmis că nu e ceea ce-și dorește ea.

 

Brigitte și Florin Pastramă au intrat pe ultima sută de metri cu amenajarea terasei de la restaurantul pe care plănuiesc să-l deschidă cât mai curând. Inițial, femeia de afaceri s-a arătat dornică să îi ofere atât cazare, cât și job prietenului lui Florin, Cristi.

Pregătirile pentru amenajarea restaurantului sunt intense, iar Brigitte și soțul ei muncesc cot la cot cu angajații, ca să le iasă totul după bunul plac. Aflat în căutarea unui job, Cristi, prietenul lui Florin, i-a însoțit pe cei doi la terasă, dar mai degrabă pentru a analiza cum merg lucrările, decât pentru a se implica. Drept pentru care Brigitte s-a arătat foarte dezamăgită de Cristi deoarece nu s-a implicat mai deloc în amenajarea terasei. Vedeta l-a pus să mute mocheta și mobila, însă acesta nu s-a zbătut de fel. Astfel, după consultări cu Florin Pastramă, a decis că e mai bine dacă Cristi n-ar lucra pentru ei.

 

''Am încercat să-l pun și la o activitate în momentul în care am aranjat mocheta, dar nu prea. Ok, e mai slăbuț el, dar nu făcea. Stătea, se uita, se scărpina, se muta din dreapta în stânga, nici la mutatul mobilei n-am reușit. Sunt dezamăgită! Nu cred că se va încadra în echipa pe care o am formată acum'', a declarat Brigitte în cadrul show-ului de la Antena Stars.

 

Cristi a fost dezamăgit că va trebui să plece, însă este optimist și speră să-și găsescă cu alt loc unde să locuiască: ''Brigitte mi-a explicat cu frumosul că nu are de muncă, că dacă nu mă descurc acolo, că ar trebui să plec. Deci, mi-au dat toate planurile peste cap, acum ce naiba să fac, trebuie să mă apuc să dau telefoane să văd pe unde mă angajez și pe unde mă duc să stau''


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest