Întoarsă recent din India, acolo unde a fost pentru a treia oară, Andreea Raicu declară duminică, de la 13:00, la „Dincolo de aparențe”, emisiune difuzată de Antena Stars, că „inima este singura care știe ce ni se potrivește”.
articolul continua dupa recomandari
Invitata Florentinei Fântânaru va povesti cum arată un ashram și ce se întâmplă acolo pe parcursul unei zile, va insista pe cât este de important să respirăm corect și chiar va exemplifica asta.
„Eu nu pot să-mi trăiesc viața în funcție de așteptările oamenilor, pentru că am una singură și e foarte posibil ca mâine să se termine. În ultimii patru ani, de când am început meditația, viața mea a trecut cu o intensitate fantastică. Am avut parte de niște experiențe minunate, am cunoscut oameni incredibili și simt că am trăit 30 de ani în acești patru ani”, declară Andreea.
Tot duminică, invitata Florentinei va spune care este condiția cheie pentru a putea intra într-o relație: vulnerabilitatea.
„Nu poți să intri în niciun fel de relație dacă nu ești vulnerabil. Am învățat să fiu așa și este cel mai frumos lucru. Nimic nu este mai sexi la o femeie sau la un bărbat decât vulnerabilitatea”, mărturisește frumoasa vedetă.
Foto: arhivă
M.T.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc