Maria Buză, la “Dincolo de aparenţe”: “Am o suferinţă foarte mare”

 
+2 click pentru
galerie

De mai bine de 22 de ani, Maria Buză şi George Pătraşcu formează unul dintre cele mai solide cupluri din peisajul autohton. Chiar şi acum, cei doi recunosc că nu pot sta foarte mult timp departe unul de celălalt. “Eu nu pot să stau fără ea, sunt dependent!”, îi va povesti George Florentinei Fântânaru în cea mai nouă ediţie a emisiunii “Dincolo de aparenţe”, difuzată sâmbăta aceasta, de la ora 13:00, la Antena Stars.

Mereu pe drumuri, între afacerile pe care le deţin în Bucureşti şi în Constanţa, cei doi povestesc că încă reuşesc să se surprindă unul pe celălalt. “Dacă eu stau mai mult la Constanţa şi ea trebuie să fie în Bucureşti, pentru că are spectacol şi trebuie să mai fie şi cu Andrei, fiul nostru, cât e de obosită, nu renunţă, dimineaţa mă trezesc cu ea, la 9:00, la Constanţa, stă toată ziua, iar seara fuge la spectacol la Bucureşti!”. Totuşi, au şi un mare regret, că nu reuşesc să petreacă suficient timp împreună, toţi trei. “Asta e o suferinţă foarte mare, dar îţi promit că mergem undeva, noi doi şi băieţelul nostru!”, îi va promite Maria lui George chiar în timpul emisiunii, completând: “te pierzi în lucruri atât de puţin importante…punem suflet în ceva ce astăzi construieşti şi mâine se dărâmă”, va mai dezvălui artista.

Despre cum s-au cunoscut, despre tragedia care i-a marcat viaţa la început de drum lui George, despre viaţa lor de acum şi planurile de viitor şi despre câteva adevăruri ştiute doar de ei, îndrăgitul cuplu va vorbi sâmbăta aceasta, de la ora 13:00, la “Dincolo de aparenţe”, de la Antena Stars.


 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest