Sâmbăta aceasta, două legende ale muzicii româneşti, Mircea Baniciu şi Nicu Alifantis, fac dezvăluiri de senzaţie în platoul Florentinei Fântânaru, într-o ediţie de colecţie a emisiunii “Dincolo de aparenţe”, difuzată de la ora 13:00, la Antena Stars.
articolul continua dupa recomandari
Printre hohote de râs, invitaţii Florentinei vor vorbi despre momentul în care s-au cunoscut, despre începutul prieteniei lor, despre familii, dar şi despre nişte adevăruri ştiute doar de ei.
Întrebaţi dacă le place vânătoarea, Nicu Alifantis îşi va aminti despre un moment cumplit din viaţa lui: “Mă hotărâsem să mă fac vânător şi un prieten m-a luat să văd şi eu cum este, tocmai la o vânătoare de mistreţi. Era un ger cumplit, el mi-a zis să mă îmbrac bine, dar eu…Am ajuns, au început să se împrăştie în toate direcţiile şi mie mi-au zis <<Stai aici, lângă copacul ăsta şi vezi ce facem noi>>, fără puşcă, fără nimic. Şi au plecat. La un moment dat am început să aud împuşcături şi să văd mistreţi fugind în toate direcţiile. M-am lipit de copac, dârdâiam şi de frig şi de frică, iar ei cred că au uitat de mine. După nişte foarte multe ore s-au întors şi m-au luat de acolo. Am răcit îngrozitor, dar îngrozitor de tare!”, îşi aminteşte acesta.
Despre cum au ajuns să fie confundaţi de nenumărate ori, despre cum nu s-au dat în lături de la nimic când celălalt a avut nevoie de ceva, dar şi despre ipostaza nouă în care Nicu Alifantis se află doar de câteva zile, cea de bunic, îndrăgiţii cântăreţi vorbesc sâmbăta aceasta, de la 13:00, la “Dincolo de aparenţe”, de la Antena Stars.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc