Vladimir Găitan, momente tensionate în familie: “Fiica mea a fugit de acasă!”

+2 click pentru
galerie

Unul dintre cei mai iubiţi actori din România, Vladimir Găitan, decorat cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler trece “dincolo de aparenţe” duminica aceasta, de la ora 13:00, la Antena Stars şi vorbeşte deschis despre relaţia cu soţia sa şi cei doi copii ai lor. “Am o soţie care, dacă nu ar fi existat, eu aş fi fost de mult mort!”, îi va mărturisi el Florentinei.

Despre copiii săi are doar cuvinte de laudă, dar şi multe povestioare amuzante, dintre care va aminti: “Abia acum câteva luni am aflat că Gloria s-a supărat pe mine la un moment dat că am ridicat tonul şi a fugit de acasă, la 16 ani, la o prietenă. Maică-sa a ştiut eu sunt singurul care nu a ştiut. Am şi întrebat unde era, dar mi-a zis că doarme la o prietenă. Nu am făcut legătura. Acum, târziu mi-a spus: <<Ai ţipat la mine şi am fugit de acasă!”. E în sămânţa găitanilor chestia asta!”, va mai spune îndrăgitul actor, continuând povestea cu bunica lui, care a sărit din trăsura bunicului, tot la 16 ani şi a fugit.

Cum a reacţionat soţia sa când l-a surprins în mijlocul unei scene de amor, pe platourile de filmare, cum şi-a botezat copiii în apartamentul de bloc şi cum au reacţionat vecinii, puşi într-o asemenea situaţie, dar şi despre lupta de peste trei decenii cu boala nemiloasă, Vladimir Găitan vorbeşte duminica aceasta, de la ora 13:00, la “Dincolo de aparenţe”, de la Antena Stars.


 

 

facebook whatsapp twitter pinterest
HOROSCOP

mai multe 

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Leu

Fecioara

Balanta

Scorpion

Sagetator

Capricorn

Varsator

Pesti

SpyNews