Află ce efecte se produc în organismul celor care consumă zilnic cafea

Indiferent cum alegi să consumi cafeaua, aceasta are numeroase beneficii asupra organismului. Pe lângă îmbunătăţirea atenţiei sau memoriei, aceasta ar putea scădea şansele de a dezvolta cancer şi alte boli. Efectele cafelei asupra consumatorilor: 

Ar putea scădea şansele de apariţie a anumitor tipuri de cancer şi a altor boli. Consumând cafea neagră în fiecare zi poți diminua şansele de a dezvolta anumite boli.

Consumul moderat (maximum trei căni zilnic) poate contribui la scăderea mortalităţii, a apariţiei diabetului de tip 2, a bolii Parkinson, demenţei, cirozei şi anumitelor forme de cancer, inclusiv ficat şi endometru, este de părere Beth Witherspoon, consultant al Comunităţii Consumatorilor de Cafea din America.

Pe lângă prevenirea bolilor, cafeina contribuie la îmbunătăţirea sănătăţii creierului. Aceste efecte sunt observate la niveluri scăzute de consum (aproximativ 75 de miligrame). Potrivit lui Witherspoon, „cafeina a fost asociată cu îmbunătăţirea concentrării, atenţiei şi stării de spirit“.

Rezultatele unui studiu realizat de Şcoala de Sănatate Publică din Harvard arată că două sau trei ceşti de cafea pe zi pot reduce riscul de sinucidere cu 45%. Îmbunătăţeşte memoria

Efectul pozitiv al cofeinei asupra atenţiei, concentrării şi stării de spirit este cunoscut de ceva vreme, însă capacitatea sa de a spori memoria se bazează pe un studiu destul de recent.

Cafeina naturală din cafea a fost asociată cu performanţe fizice îmbunătăţite, în special în cazul persoanelor care fac exerciţii aerobice sau de anduranţă. Cantitatea de cafeină recomandată pentru ameliorarea performanţei este de 2-6 miligrame de cafeină/kilogram de greutate corporală. 

Alege cafeaua ta preferată de pe Lajumate.ro, vezi cele mai noi oferte.

                       

Nu esti in fata televizorului? Nu-i nimic! Vezi toate emisiunile Antena Stars dar si Antena Stars LIVE pe AntenaPlay, aici

facebook whatsapp twitter pinterest
HOROSCOP

mai multe 

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Leu

Fecioara

Balanta

Scorpion

Sagetator

Capricorn

Varsator

Pesti

SpyNews