Chiria media a unei garsoniere din București a crescut cu aproape 5% în ultimul an

Chiria medie a unei garsoniere din Bucureşti a ajuns la circa 228 de euro pe lună în 2017, în creştere cu 4,6% faţă de anul trecut, în contextul în care, din 2015 încoace, chiriile din marile oraşe ale ţării au revenit pe un trend ascendent, iar pretenţiile proprietarilor au ajuns, la nivel naţional, la cel mai ridicat nivel din 2012 încoace.

În ceea ce priveşte nivelul chiriilor în marile oraşe, Bucureştiul se află în strânsă concurenţă cu Cluj-Napoca în ceea ce priveşte cele mai mari preţuri.

În Iaşi, o garsonieră poate fi închiriată acum cu 191 de euro pe lună, în creştere cu 3,2% faţă de preţul cerut anul trecut. În Braşov, chiria medie cerută pentru o garsonieră a scăzut cu 2,2% faţă de anul trecut, până la 183 de euro pe lună, dar preţul este mai mare cu 6,4% faţă de valoarea din 2012. În luna septembrie, înainte de începerea noului an universitar, cererea şi, implicit, activitatea de tranzacţionare ajunge la apogeu pe piaţa închirierilor de apartamente, potrivit studiului. Astfel, la finalul verii, cererea este cu 15-20% mai ridicată decât în restul anului.

Pe HomeZZ.ro găsești peste 9.000 de anunțuri cu garsoniere de închiriat la prețuri accesibile pentru toate buzunarele.

                    

Nu esti in fata televizorului? Nu-i nimic! Vezi toate emisiunile Antena Stars dar si Antena Stars LIVE pe AntenaPlay, aici

facebook whatsapp twitter pinterest
HOROSCOP

mai multe 

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Leu

Fecioara

Balanta

Scorpion

Sagetator

Capricorn

Varsator

Pesti

SpyNews