Economia României a depășit estimările și a crescut cu 5,9%

Specialiștii au remarcat o accelerare a creşterii economice în al doilea trimestru din 2017 faţă de primul trimestru, când produsul intern brut (PIB) al României a crescut cu 5,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, şi pe serie brută şi pe cea ajustată, şi cu 1,8% faţă de trimestrul precedent.

PIB-ul României a urcat cu 5,7% în al doilea trimestru faţă de aceeaşi perioadă din 2016, după un avans de 5,7% în trimestrul I din 2017, de 5% în trimestrul IV din 2016 şi de 4,4% în al treilea trimestru al anului trecut.

S-a înregistrat o creştere din al doilea trimestru de 1,6%, după +1,8% în primul trimestru, +1,6% în trimestrul IV din 2016 şi +0,7% în al treilea trimestru din 2016, arată seriile publicate de INS.

Pentru primul semestru, creşterea economică a fost de 5,8%, pe serie brută, şi de 5,7%, pe seria ajustată.

În primul trimestru din acest an, patru sectoare au avut o contribuţie determinantă la creşterea economică. Astfel, activitatea din sectorul informaţii şi comunicaţii a crescut cu 15,3% faţă de primul trimestru din 2016, iar activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport - categorie care cuprinde cele mai multe servicii - au urcat cu 9,4%.

Și sectorul comerţului a crescut în primul trimestru cu 7,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce industria - sector-cheie care contribuie cu aproape un sfert la PIB - a avansat cu 6,8%.   

Dacă vrei să te muți în București, intră pe HomeZZ.ro și alege locuința potrivită pentru tine!

                 

Nu esti in fata televizorului? Nu-i nimic! Vezi toate emisiunile Antena Stars dar si Antena Stars LIVE pe AntenaPlay, aici

facebook whatsapp twitter pinterest
HOROSCOP

mai multe 

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Leu

Fecioara

Balanta

Scorpion

Sagetator

Capricorn

Varsator

Pesti

SpyNews