Știai că dacă ești executat silit poți rămâne în casă, dar cu sprijinul Primăriei?

Dacă ești executat silit de bancă și îți scoate locuința la licitație pentru neplata unor rate, e bine de știut faptul că nu vei rămâne pe drumuri. Potrivit unei legi intrate recent în vigoare, autoritățile locale ți-ar putea cumpăra casa, iar tu vei putea locui în continuare acolo, plătind chirie la stat. Astfel, vechea ta locuință devine din proprietate personală, locuință de sprijin.

Potrivit unei propuneri legislative pentru completarea Legii Locuinţei, propunere care a fost publicată în Monitorul Oficial la 20 iunie 2017, autorităţile locale vor putea să cumpere la licitaţie publică locuinţe executate silit, cu condiţia ca acestea să nu aibă mai mult de 100 de metri pătraţi suprafața utilă. Astfel, aceste case şi apartamente vor putea fi închiriate chiar foștilor proprietari - persoanele sau familiile evacuate sau care urmează să fie evacuate pentru că nu şi-au mai putut plăti ratele la creditul ipotecar.

Cu alte cuvinte, persoanele ale căror case urmează să fie vândute la licitaţie publică ar putea să scape de evacuare. În situaţia în care fostul proprietar nu vrea să rămână cu chirie în locuinţa de sprijin, aceasta va putea fi repartizată altor persoane care şi-au pierdut casa din cauză că nu şi-au achitat ratele creditului ipotecar. De asemenea, regula se va aplica şi dacă un chiriaş nu vrea prelungirea contractului de închiriere.

Locuinţele de sprijin nu vor putea fi cerute de persoanele care deţin o altă locuinţă în afară de cea din care au fost evacuate, iar  restricţia va fi valabilă şi dacă persoanele în cauză stau cu chirie într-o altă locuinţă a statului. De asemenea, locuința de spijin va fi oferită doar celor care nu au posibilitatea de a închiria în altă parte, la pețul pieței și nici nu au posibilitatea de a-și cumpăra o casă nouă. Deci, o condiție esențială pe care trebuie s-o îndeplinești este o situație finaciară pecară.

Nu în ultimul rând, trebuie să știi că doar locuințele cu o suprafață mai mică de 100 de metri pătrați pot fi licitate de către autoritățile locale. Dacă te afli într-o situație dificilă, poți depune la primăria de care aparții o cerere prin care să soliciți ajutor și documente care să-ți dovedească situația financiară precară. De asemenea, trebuie să prezinți documente care să ateste faptul că ești executat silit sau urmează să fii.

Atunci când se va atribui o locuinţă de sprijin, autorităţile vor lua în considerare şi situaţia economică a solicitanţilor. Concret, legea prevede că persoanele evacuate sau care urmează a fi date afară din casă trebuie să se afle într-o situaţie care să nu le permită achiziţionarea unei noi locuinţe sau închirierea uneia în condiţiile pieţei. În acest sens, chiria care va trebui plătită pentru a sta într-o locuinţă de sprijin va fi de maximum 10% din venitul net lunar al familiei, calculat pentru ultimele 12 luni înainte de încheierea contractului de închiriere. Contractul care va fi încheiat cu primăria va avea o durată de 5 ani cu posibilitate de prelungire. 

Persoanele care vor sta cu chirie în locuinţele de sprijin nu vor putea să le subînchirieze sau să lase alte persoane în locul lor. De asemenea, acestea nu vor putea să schimbe destinaţia locuinţelor (adică să le transforme în magazine, de exemplu). În caz contrar, contractul cu primăria va fi reziliat, iar eventualele daune vor trebui plătite de chiriaşi.  

Dacă îți cauți o nouă locuință, află că pe HomeZZ.ro găsești peste 200.000 de oferte imobiliare din România.

                    

Nu esti in fata televizorului? Nu-i nimic! Vezi toate emisiunile Antena Stars dar si Antena Stars LIVE pe AntenaPlay, aici

facebook whatsapp twitter pinterest
HOROSCOP

mai multe 

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Leu

Fecioara

Balanta

Scorpion

Sagetator

Capricorn

Varsator

Pesti

SpyNews