Vezi ce lucruri NU trebuie să treci sub nicio formă în CV-ul tău!

 

La resurse umane sunt trimise sute sau chiar mii de CV-uri pentru fiecare loc de muncă. Este foarte important să-ți întocmești cu mare grijă CV-ul pentru a nu pierde jobul pe care ți-l dorești. Specialiștii în resurse umane te sfătuiesc ce lucruri nu ar trebui să treci într-un CV:

Datele de contact de la actualul loc de muncă

Este stupid să treci astfel de informații în CV, dar mulți fac asta. Află că actualul angajator poate monitoriza poșta electronică, dar și apelurile telefonice. Așa că , dacă nu vrei să fii concediat sau chiar acuzat de furt de informații, atunci renunță la datele de contact de la serviciu.

Datele de contact social-media care nu au legătură cu poziția pe care o vizezi

De exemplu link-urile la bloguri de opinie sau contul instagram, care nu au legătură cu noile atribuții de serviciu, nu au ce să caute în CV. 

Informații despre salariu

Multe persoane trec în CV chiar și veniturile obținute la job-urile part-time din timpul studiilor , deși această informație este complet inutilă și ar putea da și un mesaj eronat.  Discuția despre salariu apare în timpul interviului de angajare.

Fontul textului

Evită să folosești fontul Times New Roman, sau alte fonturi serif, pentru că sunt demodate. Folosește de exemplu, fontul standard- Arial. Trebuie să ai grijă și la marimea corpului de literă, scopul tău este ca documentul să arate bine, dar și să fie ușor de citit.

Cuvinte enervante.

Cuvinte și expresii de genul: “Sinergie”, “cel mai bun din generația mea”, “gândesc neconvențional”, nu au ce să caute în CV-ul tău. Managerii de resurse umane caută în CV cuvinte ca ”rezolvat”, “lansat”, “ gestionat”, “dobândit”, dar utilizate cu moderație.

Motivele pentru care părăsești actuala poziție în companie

 Cel mai adesea, candidații se gândesc că dacă explică motivele pentru care părăsesc actualul post în CV, i se pot îmbunătăți șansele. Acest mod de gândire este greșit. Este irelevant să explici în CV de ce vrei să pleci dintr-o companie. Nu este nici momentul, nici locul. Aceste lucruri se vor lămuri în timpul interviului.

Hobby-urile tale

 Nu interesează pe nimeni. Dacă nu sunt relevante pentru job-ul pentru care aplici este pierdere de spațiu și pierdere de timp pentru managerul de resurse umane. 

Acum că ai aflat ce nu trebuie să scrii în CV-ul tău, intră pe Lajumate.ro și răsfoiește cele peste 18.000 de oferte cu locuri de muncă din țară și din străinătate.

                      

Nu esti in fata televizorului? Nu-i nimic! Vezi toate emisiunile Antena Stars dar si Antena Stars LIVE pe AntenaPlay, aici

facebook whatsapp twitter pinterest
SpyNews