Aron și Alexandra, cel mai grăbit cuplu de la Mireasa. Declarații de iubire la foc automat: „Îmi mai crește o inimă!”

 

Aron și Alexandra au împlinit trei zile de relație, iar declarațiile de dragoste curg șiroaie din partea băiatului, ce pare îndrăgostit nebunește.

 

Abia au trecut 72 de ore de când Alexandra și Aron au dat vestea șoc în casa Mireasa, aceea că deja formează un cuplu. Tânărul pare că iubește la puterea a zecea, iar partenera lui pare fermecată de cuvintele pe care acesta i le șoptește de fiecare dată când are ocazia. Aron nu a pierdut timpul și s-a asigurat că-i spune iubitei lui tot ce simte, fără să uite s-o complimenteze de cât mai multe ori. Aparent, bărbatul vrea să petreacă fiecare moment în compania tinerei.

 

Cred că îmi mai crește o inimă. Ce cercei frumoși ai, se asortează cu ținuta. Frumusețe! (...) Nu pot să pierd un moment ... să nu-l petrec cu tine. Nu vreau să mă crezi posesiv sau insistent.Îmi place să ofer fiecare celulă din mine. Vreau o relație deschisă, cu multă comunicare”, i-a șoptit Aron iubitei lui Alexandra, care l-a liniștit imediat și l-a asigurat că și ea simte la fel.

 

Fata s-a arătat însă un pic temătoare în privința debutului furtunos de relație. Ea nu-și dorește ca în cuplu să se instaleze cumva rutina:„Și eu am oferit mult în relații. Nu pot să zic că la început nu am primit, pentru că la început e totul roz. Dar apoi a intervenit rutina. Eu nu vreau să iau libertatea, adică berea cu băieții, sau fotbalul”.

 

Povestea de iubire dintre Aron și Alexandra este văzută cu ochi buni și de bunica acestuia, dar și de părinții lui. Tânărul a dezvăluit că mama și tatăl lui o plac pe iubita lui și sunt de acord cu alegerea lui. „Am primit binecuvântarea alor noștri. Am citit mesajele și se bucură că am decis să fac pasul ăsta și că am ales cea mai frumoasă fată”, i-a spus tânărul buncii lui, în prezența Alexandrei.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest