Marian Dârţă are gânduri negre! "În acest moment îmi doresc doar să...."

 

Marian Dârţă a ajuns la capătul puterilor! Boala fostului hair stylist se agravează în fiecare zi din ce în ce mai tare. Bărbatul a ajuns să se gândească numai la moarte.

Dacă la un moment dat, Marian Dârţă mai avea o speranţă la viaţă, acum din păcate starea lui de sănătate s-a înrăutăţit. După ce tumoarea s-a spart, el a ajuns într-o stare jalnică. Situaţia ar fi stat altfel pentru el dacă ar fi primit un medicament salvator la timp. Acum, în ultimul ceas, bărbatul îşi doreşte doar să mai prindă un Crăciun alături de familia sa. 

"Există un medicament pe care dacă îl luam din vară, soarta mea ar fi fost alta. Problema este că acest medicament este foarte scump, iar pentru a îi lua compensat, trebuia să fac multe investigaţii de care nu am avut bani. Tumoarea creşte un milimetru pe zi şi nu dispun de timp. Acum puţin timp a explodat, iar eu am avut noroc că eram în duş. Dacă lucrul ăsta se întâmpla în somn muream sigur pentru că rămâneam fără sânge în corp.

Marţi ar trebui să mă internez în spital. Iau 7 calmante pe zi şi nu dorm de o lună deloc. Ar trebui să fiu sub supraveghere medicală non-stop. Am încredere în bunul Dumnezeu că ajung să văd acest Crăciun. Familia mea este disperată. Vă spun sigur că cei care nu au bani mor cu zilele din cauza lipsei de bani",
a spus Marian Dârţă la Antena Stars, în cadrul emisiunii "Răi da` buni".

Marian Dârţă a fost operat de două ori într-o săptămână, după ce i-a fost extirpată tumora de la cap. Medicii i-au recoltat câteva grefe de piele de la picioare pentru a acoperi golul lăsat în urma primei intevenţii chirurgicale.

T.S


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest