Stelian Ogică a primit actele de divorţ prin poştă: "M-am căsătorit sub formă de glumă!"

 
+2 click pentru
galerie

Stelian Ogică a divorţat de soţia lui, fără să ştie. "Viespea" i-a trimis actele de divorţ prin poştă, iar acesta a aflat vestea prin intermediul presei. Ogică a fost căsătorit timp de trei ani cu tânăra Casandra-Ştefania.

Invitat în cadrul emisiunii "Răi da' buni", de la Antena Stars, Stelian Ogică a vorbit deschis despre felul în care a aflat că este un bărbat liber şi a povestit modul inedit în care a luat decizia de a se căsători.

"Buzunarele sunt sentimentele în ziua de azi! Sincer nu mi-a venit o înştiinţare, am divorţat aşa cum m-am căsătorit. A fost o căsătorie pe care nu mi-am dorit-o, nu am vrut-o. Şi am divorţat la fel cum m-am căsătorit. M-am căsătorit sub formă de glumă, am crezut că este o glumă. Numai că s-au aranjat aşa de bine actele. Am acceptat gluma asta, crezând că pot să merg în 24 de ore să retrag acest act, să anulez acel act. Numai că a fost vânt şi viscol în perioada aia şi eu nu am mai putut să ajung la primărie, care era la 40-45 de kilometri de Bucureşti. Nu am ajuns, aşă că actul a devenit autentic. Ne-am căsătorit la Acces Direct. Am stat în aceeaşi casă cam un an şi ceva, eu am cunoscut-o pe fata asta într-o perioadă destul de grea pentru ea. Eu cred că am făcut tot ce am putut ca să treacă peste perioada asta. Am cunoscut-o când avea 18 ani, intrase la faculate la ASE cu bursă. E mai mică decât fiica mea cu câteva luni," a declarat Stelian Ogică, la emisiunea "Răi da' buni", de la Antena Stars.

Foto: Captură Antena Stars

M.T.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest