Minodora:“Am foarte multe lucruri în casă tocmai pentru că nu am avut nimic când eram mică”

 

“Refresh” by Oana Turcu propune şi în ediţia de  astăzi, de la ora 16.00, telespectatoarelor Antenei Stars cele mai noi tratamente cosmetice, idei de diete, dar şi un interviu spumos cu îndrăgita cântăreaţă Minodora

“M-am îngrăşat brusc. 15 kg le-am luat din cauza unor anticonceptionale luate fără prescripţia doctorului. Le-am luat după ureche. Cele mai scumpe mi se părea ca sunt cele mai eficiente, şi nu a fost aşa. M-am ingrasat 15 kg în  trei luni. Nu realizam. Dupa trei  luni, a venit mama la un concert de-al meu şi s-a speriat. Mi-a zis că sunt buhăita, că sunt umflată...Apoi, am mai adaugat încă 15 prin mâncat haotic, concerte, mâncat în benzinarii, la spectacole toată lumea te invita să serveşti ceva şi se puneau mese întinse”, îi mărturişte Minodora realizatoarei emisiunii Oana Turcu.

Dar cântăreaţa poveşteste la fel de natural şi cum a reuşit să slăbească 23 de kilograme, şi despre operaţia suferită tocmai pentru a o ajuta să-şi reducă numărul de kilograme:“O luna şi jumătate am dormit numai pe spate. Nu au fost complicaţii la operaţie, doar că mi s-a făcut şi o reconstructie de muschi, mi-au aşezat muşchiul burţii. În loc de patru ore şi jumătate, am stat şase ore în operaţie. Vreau să se ştie un lucru: eu nu am avut nevoie de calmante”.

Despre modă si accesorii, cântăreaţa vorbeşte deschis că: “Eu nu am un stil vestimentar. Mă îmbrac cum îmi place. De multe mă imbrac dupa accesoriu. Dacă gasesc un accesoriu care îmi place, imediat văd cam cu ce ar merge. Mă îmbrac de oriunde şi oricum. Mă îmbrac cum mă simt eu bine. Mă bucur că pot purta o fustă cu o palmă  si jumatate peste genunchi. 14 ani eu nu am avut nicio fusta. I s-a indeplinit oarecum visul soţului meu care isi dorea să mă vadă  în fusta. Eu am peste 50 de perechi de pantaloni”.

Şi tot în cadrul emisiunii ” Refresh by Oana Turcu”, Minodora  se destăinuie că are foarte multe lucruri tocmai pentru că, în copilărie,  nu avea aproape nimic:  “Am 25 de lenjerii de pat, nu ştiu câte sertare de lenjerie intimă, nu stiu câte seturi de prosoape, peste şapte  seturi de farfurii de mâncare, 200 de pahare. Am totul pentru înca două  case”.

Cum l-a cucerit pe soţul ei, şi care au fost criteriile după care şi-a dat seama că el este alesul, telespectatorii Antenei Stars vor vedea astăzi, de la ora 16.00, la “Refresh by Oana Turcu”.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest