Adi de la Vâlcea şi-a scos soţia la o apă plată pe din două!

 

Vremuri grele şi  Distracţie de post! Adi de la Vâlcea şi-a scos soţia la o apă plată pe din două! Priviţi cât au avut de pătimit cei doi!


Săptămâna Patimilor obligă la post şi interzice parangheliile. În aceste condiţii, soţia lui Adi de la Vâlcea se bucură de compania cântăreţului mai mult ca oricând. Manelistul n-are nunţi, n-are botezuri, ci doar timp pentru ea. Şi, probabil, plictisit de stat în casă, Adi a decis să-şi scoată consoarta în oraş.

Feriţi de ploaie, într-un mall, cei doi au pus-o de o mică distracţie, în compania unui cuplu de prieteni. Dar „ieşeala" nu s-a transformat în festin. Poate că din cauza postului Paştelui, sau pentru că lipsa concertelor din ultima perioadă i-au strâmtat buzunarele manelistului, Adi şi soţia au avut de pătimit în faţa unei sticle de apă plată, băută la două guri.

Deşi se aflau într-o cafenea celebră în care aromele alese şi dulciurile devin tentaţii periculoase, cei doi au făcut faţă ispitei cu brio şi s-au concentrat doar pe licoarea sursă a vieţii. Şi astfel le-a mai trecut o după-amiază din cele 40 ale postului. 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest