Alexandra Stan, cu sânii goi în public! S-a urcat pe scenă fără sutien şi a făcut show XXX!

 

Când câştiga topurile unul câte unul atât în Europa, cât şi peste ocean, Alexandra Stan nu şi-ar fi imaginat niciodată că la nici 5 ani distanţă va fi nevoită să se dzbrace pentru a atrage atenţia publicului!

Când ai fost odată printre cele mai cerute artiste din LUME dar ai picat într-un con de umbră de unde cu greu ai mai ieşit, ce reţetă ai putea adopta pentru a avea din nou succes? O imagine mult peste excentric, mai mult desprinsă din filmele pentru adulţi, oare ar fi cheia succesului pentru Alexandra Stan?

Apariţia demnă de fimele pentru adulţi i-a şocat chiar şi pe cei prezenţi la concertul susţinut de româncă în Italia. Cu dresuri negre de plasă şi blugi scurţi cu franjuri, piesa pe care Alexandra a mizat că va încinge imaginaţia bărbaţilor a fost bluza transparentă pe care a purtat-o, fără nicio jenă, fără sutien!

Ba mai mult, pentru a "personaliza" ţinuta sumară, Alexandra şi-a acoperit nurii cu inimioare negre! Că deh, pentru a fi extravagant trebuie să depăşeşti anumite limite iar cântăreaţa spera că ce se întâmplă în Roma trebuie să rămână în Roma. Antena Stars a văzut însă TOT!

Şi, ca o cireaşă pe tort, sau o bomboană pe colivă, Alexandra a ştiut şi cum să danseze ca să îşi facă show-ul complet! De filme pentru adulţi, mai exact.

A.C.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest