Cea mai mare dorință a Elenei Gheorghe. Vrea să îi facă o mare surpriză fiului ei

 

Aflată într-o vacanţă de fiţe în Turcia, Elena Gheorghe a mărturisit în exclusivitate pentru Antena Stars care este cea mai mare dorinţă pe care o are mai nou. Frumoasa mămică vrea să-i facă o surpriză fiului ei Nicholas.


”Noi ne mai dorim încă un copil!”, a mărturisit Elena.

Este celebră, este frumoasă şi are o viaţă de familie perfectă!  Elena Gheorghe este cât se poate de fericită, mai ales că fiul ei Nicholas creşte pe zi ce trece.


”Pe plan personal, suntem ok, mulţumim lui Dumnezeu că suntem sănătoşi, ne bucurăm de Nicolas care mai are foarte puţin timp şi împlineşte cinci ani, dacă îţi vine să crezi în decembrie”, a mai spus Elena.

”El zice "mami, astăzi vreau o surioară, mâine vreau un frăţior", după care zice "nu mami, nu mai vreau nici surioară, nici frăţior pentru că oricum îl am pe Lucas pe vărul meu sau pe Ema, pe verişoara mea" şi e confuz. Ne uimeşte pe zi ce trece cu ce învaţă la grădiniţă, dar şi cu anumite întrebări pe care ni le adresează, iar noi nu ştim ce să îi răspundem. E foarte frumos să fii părinte tânăr, asta e cla
r”, a dezvăluit artista..

Aflată într-o vacanţă exotică alături de soţul ei, Elena s-a gândit că Nicholas nu are o idee rea şi ar fi vremea potrivită de a-i face un frăţior.

”Noi ne mai dorim încă un copil! O să vină când vrea el pentru că începând din această lună este liber să vină când vrea el. Pe cel mic nu l-am luat pentru că urmează să aibă serbare şi noi suntem la o grădiniţă cu predare în germană, are o poezie foarte lungă, noi ajungem în ţară pe 23, iar el pe 24 are serbarea, aşa că nu am putut să îl luăm, dar cu siguranţă vom reveni în august tot aici.   Noi aşa procedăm, încercăm să avem şi vacanţă, să avem şi concerte şi, ca de fiecare dată, mă simt foarte bine în Turcia, pot să spun că este una dintre destinaţiile, cred eu, perfecte pentru noi, pentru mine şi pentru familia mea, pentru că ospitalitatea turcului şi faptul că ai tot ce se poate într-un astfel de loc, îmbină tot ce trebuie. I-am trimis câteva poze astăzi lui Nicolas, pentru că era foarte curios ce facem şi mă tot întreba "dar de ce nu sunt şi eu acolo, mami?", "pentru că ai serbare, dar urmează să vii şi tu", a mai spus Elena.

V.M


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest