Corina Chiriac, confesiune în premieră despre bărbatul pe care l-a părăsit pentru că a înşelat-o

 
+2 click pentru
galerie

Corina Chiriac a făcut declaraţii uimitoare! Artista ne-a povestit cum a reuşit să treacă peste necazuri cu zâmbetul pe buze şi nu numai. Doamna muzicii uşoare româneşti a vorbit şi despre bărbatul pe care l-a părăsit pentru că a înşelat-o.


„Sunt o simplă muiere româncă, nici mai bună, nici mai rea!…" - N-am spus-o noi, ci Corina Chiriac! Ca să nu vă mai spunem că în topul femeilor de nota 10 ea crede că s-ar afla undeva între notele următoare: "Cu indulgență mi-aș da un 7 plus. Hai să mă flatez și să zicem 8. Am defecte pe care degeaba eu le consider calități, alții le văd tot ca defecte!"

Şi-a petrecut toată viaţa pe scenă şi s-a luptat singură cu toate. Dar necazurile au transformat-o într-o femeie mai puternică.

"Rateurile din viața personală, lupta de a le supraviețui și mai ales efortul de a scăpa de dependența în care eșecurile au prostul obicei să se transforme! Mulți dintre noi avem tendința să cădem în dependență de propriile eșecuri, ne plângem de milă, idealizăm gafele altora și insistăm să reparăm ceea ce trebuia de mult aruncat la gunoi", a mărturisit vedeta.

Corina Chiriac s-a dedicat trup şi suflet scenei, astfel că familia a lăsat-o pe loc secund. A iubit, a fost dezamăgită, dar are şi o reţetă pentru asta.

"Am dispărut elegant, fără explicații supărătoare, fără să spun ceva ce aș fi regretat mai târziu. Pentru ce? Pentru că a mințit că mă iubește numai pe mine…", a explicat Corina Chiriac.

A.C.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest