Daniela Gyorfi, despre numeroasele operaţii estetice făcute: ”Nasul mi-a ieșit din prima..."

 

Daniela Gyorfi, în vârstă de 53 de ani, are mai multe operații estetice, iar vedeta niciodată nu s-a ascuns atunci când a trebuit să vorbească despre cum a intervenit asupra corpului său. În urmă cu mai mulți ani, ea și-a făcut prima operație de mărire a sânilor, însă atunci susține că a mers la un doctor care nu s-a ocupat așa cum ar fi trebuit de bustul său, iar la câteva luni implanturile s-au lăsat.

Ulterior, ea a fost nevoită să facă din nou operația, iar de această dată s-a lovit la unul dintre sâni, moment în care implantul s-a spart. Vedeta a trebuit să ajungă iar pe masa de operație și să se intervină chirurgical.

Daniela Gyorfi nu e nici în momentul de față pe deplin mulțimită de felul în care sânii săi arată, căci odată cu anii aceștia au început să se lase, însă cântăreața susține că nu ar putea să mai facă încă o operație. Ea precizează că știe prin ce a trecut și nu își dorește să mai aibă acele chinuri de după intervenție.

Totodată, în afară de sâni, aceasta a trebuit să facă să își pună și fațete, iar primele i-au produs o infecție, așa că a fost nevoită să le dea jos și să le înlocuiască. Aceasta și-a dorit un zâmbet cât mai frumos, însă rezultatul primei intervenții nu a fost deloc mulțumitor.

”Nasul mi-a ieșit din prima. Îmi căzuse zgârciul și m-am dus și m-am operat”, a zis ea într-o emisiune TV.

”Ca să arăți bine trebuie să faci anumite lucruri. Când îți faci niște lucru își faci ca te simți bine. Mie îmi place să arăt bine”, a mai zis Daniela Gyorfi.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest