O vedetă de la noi, făcută praf de fosta iubită: ”M-a jignit, avea o obsesie”

 

Ea era obosita, el fugea la altele! Fosta iubită a lui Ralflo face dezvăluiri despre relaţia cu artistul.  Aceasta a povestit chinurile la care a supus-o şi cât de urât s-a purtat cu ea.

Ramona a vorbit pentru Antena Stars și a vorbit despre cum se comporta artistul cu ea.


 ”Mă suna sau îmi dădea mesaje şi ne întâlneam doar seara. Îmi spunea să nu, să ne ascundem şi să nu afle nimeni, că dacă află nu o să mai vorbească cu mine. Şi mă gânesc că făcea lucrul acesta ca să se întâlnească şi cu alte fete. Şi paralel. Am văzut poze cu el şi alte fete în timp ce se întâlnea cu mine.

 I-am cerut explicaţii, l-am sunat cred că în timp ce era cu fata aceea... şi s-au despărţit pentru că el nu îi spusese nici ei de mine, nici mie despre ea. Şi am văzut pozele pe Facebook.

 Eu îl cunosc de doi ani de zile şi chiar în timp ce era cu Tina îmi plăcea de el şi voiam să fiu cu el, dar n-am încercat să stric relaţia. Nici nu aveam cum.  Nu i-am dat motive de gelozie, adică eu mă gândesc că dacă vorbesc cu un coleg nu e ceva grav.


 Am impresia că m-a urmărit şi m-a văzut cu un coleg stând de vorbă şi dintr-o dată nu a mai răspuns la telefon. A dispărut pur şi simplu, m-a blocat nu mai pot nici să îl sun”,
a spus Ramona pentru Star Magazin.

Aceasta a dezvăluit șic e spune despre noua cucerire a artistului.

 - Şi crezi că din cauza aceasta şi-a făcut o altă relaţie? Pentru că ei păreau foarte îndrăgostiţi în imagiile care au apărut în presă. 

Ramona: - Părea. Păi aşa părea în fiecare relaţie pe care a avut-o. Ne-am mai întâlnit într-o seară, dar nu a avut prea mult timp pentru că îi trimitea cineva mesaje şi cred că ea. Şi mi-a spus că rămâne să vorbim, să-l sun. Dar dacă nu am cum să îl mai sun că mi-a blocat telefonul, numărul. Pot să spun că m-a jignit, dar nu... nu neapărat... nu devenea violent, dar avea o obsesie”,
a mai spus fosta iubită pentru Antena Stars.

V.M


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest