Paula Iacob, petrecere de senzaţie de ziua ei! Cum s-a distrat celebra avocată

 
+2 click pentru
galerie

Când spui Paula Iacob nu spui doar un adevărat reper în avocatura românească, ci şi o femeie de succes, care ne-a învăţat că munca şi distracţia pot fi îmbinate perfect. Nu e noutate că Paula Iacob este sufletul petrecerilor, iar noi am surprins-o într-o astfel de ipostază. A fost mare chef în casa avocatei, de ziua ei, iar noi am fost acolo şi am aflat detalii neştiute de nimeni, până acum. 

Așa cum noi nu puteam să lăsăm ziua maestrei Paula Iacob să treacă fără să îi facem o mică surpriză, așa și avocată, în ciudă micilor probleme de sănătate, nu s-a lăsat până ce nu a organizat o petrecere. I-au fost aproape membrii familiei, toți prietenii dragi sufletului ei și colegi.

Melancolia nu e însă un cuvânt care își găsește locul în casă Paulei Iacob. Celebra pentru petrecerile pe care le da fie că e vorba de aniversări sau revelioane, avocată a pregătit bucate alese și și-a invitat toți oamenii dragi în casă ei. A fost sufletul petrecerii, chiar dacă anul acesta nu și a mai încântat invitații cu vocea ei.

Aflaţi ce s-a întâmplat la petrecere urmărind materialul video de mai sus!

M.T.






⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest