Răsturnare de situaţie în cazul "Elodiei"! Proba care l-ar putea scoate pe Cioacă în puşcărie

 
+2 click pentru
galerie

Cazul Elodia, unul din cele mai controversate dosare de dispariţie de la noi din ţară, ar putea intra din nou în atenţia magistraţilor. Cristian Cioacă a depus o cerere de revizuire a dosarului, motivând că probele prevalate din apartamentul în care locuia cu soţia lui, Elodia Ghinescu, au avut rezultate contradictorii.

Avocata familiei Ghinescu a intrat în legătură telefonică directă la jurnalul "Star Magazin", de la Antena Stars, şi a dat detalii despre acest dosar.

"Eu zic că nu are nicio şansă Cristian cioacă să iasă din arest, întrucât există o sentinţă definitivă şi irevocabilă prin care acesta a fost condamnat pentru că a omorât-o pe Elodia Ghinescu. Pe portalul instanţelor nu apare nicio cerere de revizuire înregistrată. Am sunat şi la Tribunalul Argeş şi mi s-a spus că nu s-a depus nicio astfel de cerere din partea lui Cristian Cioacă," a spus Crina Radu, avocata familiei Ghinescu, la Antena Stars.

Aflaţi mai multe detalii din materialul video de mai sus!

Foto: Jurnalul.ro

M.T.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest