I s-a spulberat visul de a avea o familie perfectă, dar fetiţa ei îi dă puterea să treacă peste orice. Totuşi, gurile rele vorbesc şi spun că Roxana Vaşniuc este o mamă iresponsabilă.
Roxana Vaşniuc şi-a scos fetiţa în oraş. Nimic deosebit! Însă gura lumii vorbeşte că vedeta este o mamă iresponsabilă. Şi asta pentru că ora la care a ieşit cu micuţa Rose la restaurant nu este deloc una potrivită pentru copii. Micuţa Rose s-a jucat liniştită cu mingile luminoase de la restaurant, iar atunci când s-a săturat., s-a apucat de colorat. Asta în timp ce lumea de pe terasă se uita la meci. Şi dacă alţi copii dorm duşi la ora aceea, micuţa Rose a fost scoasă la plimbare.
După ce a fost acuzată că a mers într-un bar cu fetița sa de un an, Roxana Vașniuc a dorit să explice ce s-a întâmplat, de fapt.
Vedeta a intervenit la ”Star Magazin” și a vorbit despre situația din cauza și-a pus lumea în cap:
”Era un eveniment la care am întrebat dacă pot lua și copilul, iar lumea știe că sunt nedespărțită de cea mică. Nu era o oră atât de înaintată încât micuța să nu fie alături de mine. Tatăl ar trebui să fie mai mult decât liniștit, că de două luni eu sunt cea care se ocupă de tot. Își vede și tatăl, cum are mamă, are și tată. Când revine la mine, eu trebuie să mă ocup de toate lucrurile de care are zilnic. Copilul era lângă mine și am vrut să îi liniștesc pe toți”, a spus Roxana.
articolul continua dupa recomandari
V.M
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc