Sentinţa finală în dosarul vrăjitoarelor: Vanessa şi Melissa, condamnate la 3 ani de închisoare cu suspendare!

 
+2 click pentru
galerie

S-a dat sentinţa finală în procesul vrajitoarelor. Cele doua femei acuzate ca ar fi santajat-o pe Oana Zavoranu au primit pedeapsa de 3 ani de închisoare cu suspendare. Astfel, Vanessa si Melissa, care au lasat o pe Oana Zăvoranu fără mai multe bunuri, dar şi mii de euro, nu vor merge la închisoare.

Cu toate acestea, trebuie să respecte condiţiile impuse de judecători. Ele trebuie să se prezinte în fiecare zi de 1 sau 15 la Serviciul de Probaţiune şi să nu părăsească ţară sau să îşi schimbe domiciliul fără să anunţe autorităţile.

"Nu ştiu ce să vă spun prea multe, v-am răspuns din respect la telefon pentru că eu nu am apucat să lecturez această decizie. Nu merg la închisoare pentru că nu am avut de ce să merg şi această suspendare am primit-o pentru că această meserie de ghicit în cărţi nu există în nomenclatorul meseriilor ca să zic aşa şi ei au considerat că nu este corect. Dar, într-un final mulţumesc acestei decizii şi mulţumesc instanţei pentru că, până la urmă, cred că nu am făcut niciun rău nimănui în aşa fel încât să fiu arestată. Bineînţeles că îmi susţin vinovăţia, eu nu i-am luat aceşti bani, iar instanţa nici nu m-a obligat la plata daunelor morale. Nu trebuie să plătesc nimic pentru că nu am luat nimic," a declarat Vanessa, la "Star Magazin", în exclusivitate pentru Antena Stars.

Foto: Spynews.ro

M.T.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest