Tomiţă de la "Insula Iubirii", primele declaraţii după noaptea amoroasă cu Elena! "A trebuit s-o domin"

 

Imagini incendiare la "Insula Iubirii"! A fost prima noapte cu scene interzise minorilor. Rebela Elena şi-a făcut de cap cu o ispită, departe de ochii fostului iubit.

Tomiţă, ispită în "Insula Iubirii", a fost invitat în emisiunea "Star Magazin", unde a vorbit despre relaţia apropiată pe care a avut-o cu Elena în "Insula Iubirii". Acesta a mărturisit prin ce a trecut pentru a o cuceri pe concurentă.

"Era un flirt cu Medana, dar pe "Insula Iubirii" se pot întâmpla tot timpul lucruri noi. Cu Elena... pentru că s-a întâmplat să fiu cu ea. Putea să fie şi Medana. Am realizat că nu era chiar bine să stric o relaţie de 10 ani, aşa că m-am retras la timp, deşi flirtul cu Medana ar fi putut să se termine la fel cum s-a întâmplat cu Elena, din moment ce Medana s-a băgat cu mine în pat. Eu mi-am făcut datoria pe Insula Iubirii. Urmează să vedeţi implicarea mea în mai multe relaţii, vor fi multe surprize, pentru că este foarte greu să rezişti tentaţiilor.

Va fi un show maxim anul asta. Da, m-am întâlnit cu Deea pe platouri, dar o să vedeţi. Acum am terminat filmările, mă ocup de mine. Vreau să-mi fac dantura că e varză. Thailanda este plină de surprize. Veţi vedea implicarea mea în mai multe relaţii, dar asta se va întampla la momentul oportun. Momentan aşa a fost pe sezonul trecut. Eu am venit mai tarziu in acest an, era ceva neasteptat. Nu stiam foarte multe depre ele, am incercat sa le descopar cat am putut de mult si sa profit de minusurile din relatia lor si cred ca acest lucru s-a vazut. Din punctul meu de vedere a vrut să fie un joc psihic. Trebuie să aibă impact asupra partenerilor, să-i facă să cedeze sistematic. Nu a fost să fie, anul acesta mi-am făcut doar misiunea de ispită până la capăt. Totul se opreşte în Thailanda. Consider că fieare dintre noi am avut ceva de învăţat cu ocazia celui de-al doilea sezon. Elena fiind o persoană dificilă a trebuit s-o domin, să mă port la fel ca ea. Elena a fost o nebunie de-o vară, de Thailanda, ca să zic aşa. Nu am venit cu alte planuri decât să ispitesc, nu să mă căsătoresc", a mărturisit Tomiţă în emisiunea "Star Magazin".

Au făcut dragoste la "Insula Iubirii"
Cei care au petrecut prima noapte de desfrâu au fost Tomiţă şi Elena. Se pare că ea l-a uitat complet pe Matei, ispita de care se îndrăgostise la începutul concursului. La petrecerea pentru Marius cineva le-a spus "Luaţi-vă o cameră!" şi asta au şi făcut. Rămâne de văzut săptămâna viitoare dacă sunt cei doi sau nu.

”Temptation Island – Insula iubirii” supune la supremul test al încrederii cinci cupluri de această dată. Fie că sunt împreună de un an sau de aproape zece, cu toții vor să fie mai siguri pe sentimentele lor și pe relația lor de iubire. Emisiunea poate fi urmărită în fiecare miercuri de la ora 20:30, la Antena 1.

A.C.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest