Tot ce trebuie să ştii despre PÂINEA MOV! Produsul MINUNE care previne apariţia CANCERULUI

 

Dacă până acum când vorbeai despre alimente mov, te gândeai la coacăze, cartof mov, sau varză, de acum încolo s-ar putea să zăriţi pe rafturile magazinelor şi pâinea mov!

Noutatea vine după ce un profesor s-a gândit să culeagă ce-i mai bun din alimentele purpurii şi să îi ofere şi pâinii din beneficiile lor. Pâinea mov se anunţă a fi noul produs alimentar minune! Mai ales după ce despre pâinea normală s-a spus că dezechilibrează nivelul glucozei din sânge sau că ar sta la baza obezităţii oamenilor.

Un profesor de la Universitatea Naţională din Singapore a avut o idee! A extras antocianina din orezul brun, un pigment natural care colorează boabele dar care are şi proprietăţi antioxidante puternice, şi a injectat-o în pâine. Antocianina se găseşte, de altfel, în fructe precum: coacăze negre, cireşe sau rodii şi legume ca varza şi ceapa roşie. Prin experimentul său, doctorul a vrut să obţină un rezultat sănătos, fără a schimba textura pâinii, cea pe care o apreciem cu toţii.

Pe lângă faptul că pâinea s-a colorat, a rezultat şi o reacţie chimică prin care digestia este încetinită cu 20%, oferindu-i organismului timp suficient să-şi extragă substanţele benefice. Aşadar, o pâine mult mai sănătoasă! Studiile ulterioare au arătat că substanţa ajută la prevenirea bolilor cardiace şi neurologice, şi chiar şi a cancerului.

Foto: rtv.net

M.T.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest