A spus lucrurilor pe nume! Andreea Raicu, despre ce şi-ar fi dorit să ştie când avea 20 de ani VIDEO

 
+3 click pentru
galerie

Andreea Raicu este o femeie puternică, atât din cauza experienţelor amoroase peste care a trecut cu brio, cât şi din cauza lecţiilor de viaţă pe care a fost obligată să le înveţe. Frumoasa vedetă a vorbit, în vlogul său, despre ce şi-ar fi dorit să ştie în urmă cu 20 de ani, fără să fie nevoită să înveţe obligată de circumstanţe.

Poate nu mulţi ştiau, dar Andreea Raicu provine dintr-o familie înstărită. Motiv pentru care niciodată nu a dus lipsă de nimic sau nu a avut probleme financiare. Odată cu confortul, noţiunea de chibzuinţă nu a fost implementată de la o vârstă fragedă, pentru că ori de câte ori avea nevoie de ceva, nu îi era deloc greu să obţină.

După ce a ieşit de sub protecţia părinţilor şi a încercat să se dezvolte de una singură, Andreea Raicu s-a confruntat cu diverse probleme şi a fost nevoită să înveţe să preţuiască banul muncit, la adevărata valoare.

„Provin dintr-o familie în care nu am avut niciodată presiunea banilor, niciodată nu am ştiut ce înseamnă să nu ai, niciodată nu m-am gândit cum ar fi să nu ai, drept pentru care niciodată nu mi s-a explicat. Tata încerca să o facă, dar mi se părea că e zgârcit, pentru că mama şi celelalte femei din familie aveau această generozitate ieşită din comun. Şi cumva nu puneam atâta valoare pe bani. Niciodată nu am considerat că banii sunt importanţi, pentru că îi aveam întotdeauna.

Am avut mai multe momente în viaţă, în care situaţia financiară nu era prea bună, drept pentru care a trebuit să învăţ să fiu atentă la bani, la felul în care îi cheltuiesc. Mă gândesc că dacă de-a lungul timpului aş fi pus 10% deoparte din toţi banii pe care i-am câştigat, acum aveam două apartamente, lucru care nu s-a întâmplat.

Mi-ar fi plăcut să ştiu că dacă nu sunt bine şi împăcată, şi fericită cu mine, nimic din ceea ce am sau din ceea ce voi avea mă va face să fiu fericită. Veşnic având nevoie de ceva mai mult şi ne comparăm cu toţi ceilalţi din jur, vrem să fim mai buni decât ceilalţi chiar dacă poate nici nu avem nevoie de lucrurile respective.” a spus Andreea Raicu, în blogul său.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest