Adevărul despre starea lui Gabriel Cotabiţă! Medicii au ajuns la concluzie cutremurătoare

 
+2 click pentru
galerie

Trece vremea, iar veştile despre starea de sănătate a lui Gabriel Cotabiţă, nu sunt deloc îmbucurătoare. Toţi cei care îl iubesc speră ca în orice moment, Gabi să deschidă ochii şi să-şi revină.  Vestea că marele artist a dat primul semn de viață i-a bucurat pe prieteni și fani, dar, din păcate, medicii au ajuns la o concluzie sfâşietoare.

Mai exact, se pare că pentru artistul care zace pe patul de spital  fără să dea un semn de viață medicii nu mai au ce să facă. Și, chiar dacă nu au comunicat la modul oficial încă starea medicală, se pare că unii dintre doctorii de la Spitalul de Urgență Floreasca au sugerat familiei să ia în calcul că decizia de deconectare de la aparate este una la care trebuie să se gândească la modul cel mai serios.

Mama artistului speră într-o minune. De când medicii le-au dat vestea dureroasă, femeia este măcinată de durere.  Cu sufletul sfâşiat de durere, bătrâna le-a spus doctorilor că ea nu poate să ia o asemenea decizie, că este imposibil să se gândească la așa ceva și că tot ce i-a mai rămas pe lume este speranța că se va produce o minune și că Gabriel al ei își va reveni.

Din păcate, au încercat să îi explice cadrele medicale, chiar dacă s-ar produce minunea cu pricina, Cotabiță nu va fi capabil să mai vorbească, nu își va mai aminti nimic și, în cel mai bun caz, va fi, pentru cât va mai trăi, dependent de cei din jur.

Aflaţi mai multe detalii din materialul video de mai sus!

Foto: Jurnalul.ro

M.T.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest