Asaltat de amante, vânat de justiţie! Borcea aşteaptă decizia cu valiza-n mână

 

Nu vrea să fie luat pe nepregătite, aşa că Borcea se pare că şi-ar fi făcut deja bagajul pentru puşcărie.

De mai bine de o lună, Cristian Borcea aşteaptă cu sufletul la gură sentinţa în „Dosarul Transferurilor". Se pare că amânările l-au făcut să-şi cam piardă optimismul. Aşa că, prevăzător din fire, afaceristul şi-ar fi cumpărat cam tot ce crede el că-i trebuie în eventualitatea întemniţării.

Din geamantan se pare că nu lipsesc treninguri, maiouri, lenjerie intimă, tricouri, mai multe perechi de şlapi şi pantofi sport, prosoape, gel de duş, cremă de corp şi multe cosmetice, că doar nu s-o neglija! Cam acestea ar fi obiectele pe care Borcea le-ar considera indispensabile vieţii de deţinut, deşi alţii l-ar lua în râs! Apropiaţi ai fostului manager din Ştefan cel Mare au dezvăluit reporterilor spynews.ro că şoferul afaceristului este cel care s-a ocupat de cumpărături.

Lista ar fi fost întocmită de însuşi Borcea în aşa fel încăt să nu-i lipsească nimic dacă va ajunge în spatele gratiilor. Ba mai mult, ca să nu simtă povara pregătirilor, surse din anturajul său au mărturisit că acesta îşi tratează spaima cu umor şi  face şi el haz de necaz, doar-doar va trece mai uşor peste drama pe care o trăieşte.

Dar în orice rău e şi un bine! Fiul lui cel mare, Patrick, a fost nedespărţit de tatăl lui. Ba chiar s-a mutat la el pentru a petrece mai mult timp împreună înainte de sentinţa care i-ar putea separa pentru o vreme.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest