Ce sume câştigă iubita lui Cristi Manea din vlogging: „Îmi plătesc chiria liniştită”/ VIDEO

 
+2 click pentru
galerie

Iubita lui Cristi Manea a vorbit, fără menajamente, despre sumele pe care le câştigă din YouTube. După ce s-a vehiculat că în buzunarul ei intră mii de euro lunar, Irina Deaconescu a făcut un filmueţ dedicat admiratorilor săi, în care le dezvăluie cât anume câştigă, de fapt.

Irina Deaconescu este o prezenţă cunoscută în mediul online. Blondina a vorbit fără reţineri despre celelalte vedete care fac vlog şi despre cât câştigă acestea, comparativ cu ea. Mai mult decât atât, iubita lui Cristi Manea a dezvăluit că reuşeşte să îsi achite chiria lunar, fără niciun fel de problemă, din banii pe care îi câştigă din vlog-urile pe care le face.

"Spune socialblade-ul că aş câștiga între 9 dolari şi 14 de dolari pe zi, ceea ce nu e adevărat. Nici prima variantă, nici a doua şi că pe lună aş câştiga între 275 de dolari şi 4.400 de dolari. 275 de dolari când mi s-a activat monetizarea pe youtube. Acum sumele sunt mai mari, depinde de cât postez. Vă pot spune că îmi plătesc chiria liniştită pe lună din monetizare. De multe ori mă întreabă oamenii cât primesc petru o postare pe Instagram și nu plătește postarea, brandul plăteşte postarea de pe Instagram. Nu primeşti bani de pe Instagram. Avem agenţii care ne manageriază. O parte din bani se duc şi la agenţia respectivă, plus că trebuie să plăteşti şi taxe, nu rămân în buzunarul nostru atât de mulţi bani, asta e clar.", a povestit Irina Deaconescu, într-un InstaStory.

Irina Deaconescu şi Cristi Manea nu formează un cuplu de foarte mult timp, dar cu toate acestea, îşi afişează dragostea peste tot pe unde merg. Înainte să facă vlogging, blondina a făcut videochat, fiind şi sursa principală de venit pe care o avea în trecut.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest