Celebrul designer face un anunţ bombă! Încă are o relaţie cu Bianca Drăguşanu: "Bianca face parte din viaţa mea"

 
+2 click pentru
galerie

Cătălin Botezatu se bucură de un imens succes pe plan profesional, dar iată că nici cu dragostea nu stă rău. De doi ani de zile, designerul trăieşte o frumoasă poveste de dragoste cu o femeie misterioasă şi speră ca de data aceasta, ea să fie aleasa lui.

Într-un interviu în exclusivitate, Cătălin ne-a vorbit despre iubire, amantlâcuri, dar şi despre cea mai controversată relaţie pe care a avut-o.

Cătălin Botezatu a fost surprins în locul în care îşi petrece cel mult timp: în atelier! Celebrul designer ne-a vorbit în exclusivitate despre secretele muncii sale. Vă vine să credeţi sau nu, Cătălin Botezatu este cel care îşi întâmpină clientele! Respectul este literă de lege atunci când vine vorba de domnişoarele sau doamnele care calcă pragul atelierului său.


"Vin de dimineaţă aici şi stau aşa până la 2-3 maxim, după care merg în alte locuri unde am alte activităţi... de desfăşurat activităţi (...) Niciuna dintre ele nu doreşte să vină, să vorbească cu altcineva şi e foarte delicat pentru că nu poţi să stai de vorbă cu toată lumea şi... vin la fiecare client atunci când face o probă sau la ultima probă, dar majoritatea şi când spun majoritatea sunt peste 90% din start spun: NU, vrem să ne întâlnim cu tine", a mărturisit designerul.

Cum vede Cătălin Botezatu mireasa anului 2016? Ce se poartă anul acesta?

"Rochiile tip sirenă, rochiile care lasă să se dezgolească umerii într-un mod elegant, rochiile din dantelă ranţuzească, acea rochie sirenă cu o uşoară trenă, cu acel voal lung princiar care să rămână aşa 10-15 metri în urma ta prin biserică. Acelea da, sunt nişte rochii frumoase care te duc cu gândul nu neapărat la o prinţesă ci la o regină", a răspuns Cătălin.

Şi, încet încet, s-a ajuns şi la subiectul dragostei.

"Stau bine cu dragostea. Atunci când am timp, dar încerc să-mi fac, merg să o vizitez. Nu stăm împreună, jobul meu nu îmi permite să stau zi de zi şi nu este din Bucureşti. Nu face parte din lumea mondenă şi asta e foarte bine. Mă bucur că am găsit o astfel de femeie", a mărturisit sincer Cătălin Botezatu.


A cunoscut succesul la care mulţi visează o viaţă întreagă, dar nu şi marea iubire. Iată, însă, că lucrurile încep să se aşeze şi pentru cel care a fost supranumit de multe ori "cel mai ravnit barbat din showbiz".

"Nu ştiu dacă este marea dragoste, aş vrea să fie ultima, dar depinde de amândoi. De aproape doi ani în iarnă vorbim de o relaţie în adevăratul sens al cuvântului. Când doi oameni se întâlnesc, se iubesc, îşi împărtăşesc bune şi rele, da, e o relaţie", a explicat Cătălin.

Ei, dar cine are de-a face cu Botezatu, trebuie să aibă mare grijă la gelozie! Designerul a recunoscut ca are şi acum o relaţie foarte bună cu Bianca, la rândul ei, una din cele mai râvnite dive din showbiz.

"N-am suferit din cauza infidelităţii. N-am avut şansa. Dacă o prindeam îi rupeam gâtul. Îmi iau tot felul de măsuri de precauţie, le supun testelor până la nebunie, dacă se poate. Gelozia este inevitabilă într-o relaţie. Dacă nu există gelozie, nu există dragoste. Cine spune că nu e gelos înseamnă că nu iubeşte acea persoană", a dezvăluit Cătălin Botezatu.

A.C.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest