Elena Băsescu și Bogdan Ionescu, din nou împreună! Cum au fost surprinşi de paparazzii VIDEO

 

După un mariaj de patru ani eşuat, Elena Băsescu şi Bogdan Ionescu au decis să îşi clădească viitorul pe drumuri separate. Dar iată că viaţa i-a adus, din nou împreună. Chiar dacă au divorţat în 2016, cei doi au păstrat legătura, iar paparazzii Spynews.ro i-au surprins în ipostaze rare.

Elena Băsescu şi Bogdan Ionescu sunt legaţi pe viaţă. Cei doi sunt părinţii a doi copii minunaţi: Sofia Anais şi Traian Junior. Aşa se face, că în urmă cu câteva zile, bruneta s-a întâlnit cu fostul soţ şi şi-a lăsat copiii în grija tatălui. Mai mult de atât, cei doi se implică în egală măsură în creşterea copiilor. Iar înainte de a-şi lua rămas bun, Elena Băsescu şi Bogdan Ionescu au schimbat câteva vorbe, cel mai probabil despre creşterea micuţilor.

Nu avem nimic de comentat! Relaţia lor este una foarte bună, iar ambii fac tot posibilul ca micuţilor să nu le lipsească nimic. Bogdan Ionescu plăteşte în fiecare luna o pensie alimentară în valoare de 1300 de euro, dar asta nu e tot! Cel supranumit „Syda” contribuie şi la educaţia celor mici!

Syda, despre relaţia cu Elena Ionescu

În urmă cu ceva timp, Bogdan Ionescu a oferit detalii despre relaţia pe care o are cu Elena Băsescu. Se pare că cei doi se înţeleg extrem de bine şi vor să le ofere copiilor pe care îi au împreună, cele mai bune educaţii.

"Există un echilibru pe care eu şi Elena îl avem atât între noi, ca părinţi, cât şi în viaţa personală a fiecăruia. Dragostea şi atenţia pe care Sofia Anais şi Traian Jr. le primesc din partea noastră sunt dublate de ambele perechi de bunici, fiind iubiţi şi răsfăţaţi de fiecare dintre noi.", a spus Bogdan Ionescu pentru Antena Stars.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest