Florentina Fântânaru, poveste de viaţă impresionantă! Vezi confesiunea prezentatoarei TV

 
+2 click pentru
galerie

A trecut printr-o dramă fără margini, în iarna lui 2011, când soţul ei a părăsit-o mult prea devreme! Bărbatul a pierdut lupta cu boala - cancer la plămâni, care i-a fost fatală. A lăsat în urmă o femeie necăjită şi un băieţel de doar 5 anişori.

S-a refugiat în muncă ani la rând, încercând să fie şi mamă şi tată pentru puiul ei. „Îmi doresc o familie, până la urmă despre asta e viața, despre o familie și sper foarte tare să se întâmple lucrul acesta. Nu sunt singură, sunt într-o relație, este un om care mă încurajează foarte mult, este alături de mine, mă sprijină, mă înțelege, are răbdare cu mine, pentru că până la urmă despre asta e vorba:  de multă răbdare, de mult suport și susținere și iubire. A trecut ceva vreme, peste un an de zile de când suntem împreună, dar nu contorizez vremea, timpul, pentru că l-am contorizat la un moment dat și mi-am dat seama că cel mai important este exact clipa aceea, momentul petrecut, știi cum e: nu ești tot timpul împreună, nu poți să fii tot timpul împreună, dar dilați momentul acela la maxim, cât poți“, a declarat, pentru Spynews.ro, vedeta de la Antena Stars.
 
 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest