Lora a izbucnit în lacrimi la MMA! Cine a făcut-o să plângă pe vedetă

 

Se mândrește cu o carieră de succes și asta datorită celor care au susținut-o mereu! Lora și-a deschis sufletul și i-a făcut o declarație emoționantă celei mai importante persoane din viața ei!

- Ai lacrimi în ochi! Nu pot să cred, Lora, plângi!

- Da pentru că mă gândesc la mama și nu am vorbit deloc cu ea astăzi și știu că are emoții pentru mine, o iubesc din tot sufletul, din toată inima, nici nu știu ce să mai spun, m-am emoționat”, a dezvăluit Lora pentru Antena Stars.

Transmite-i un mesaj mamei tale care se uită acum la tine!

- Mama, te iubesc foarte mult și mă bucur că ai devenit cel mai mare susținător al meu, nu îmi imaginez viața fără tine și nu îmi imaginez acest vis împlinit fără tine alături. În momentul acesta nu mă pot gândi la nimic. Acum sunt un om care e pe drumul cel bun, simt asta prin toți porii mei, mulțumesc lui Dumnezeu și familiei mele,  MAMA”, a mai spus ea.

Vedeta a dezvăluit și ce își dorea să fie atunci când era copil.

- La 12-13 ani visai că vei ajunge unde ești astăzi?

- Aia era vârsta la care îmi plăcea să cânt, dar îmi doream să fiu multe. Îmi doream să fiu polițist, îmi doream să fiu super erou. Am vrut să fiu avocat, mama a vrut să fiu profesoară, am vrut să fiu și judecător”, a mai spus Lora.

V.M


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest