Primele declaraţii ale Roxanei Ciuhulescu înainte de a spune "DA" în faţa ofiţerului Stării Civile

 

Actualul iubit al Roxanei Ciuhulescu, viitor soţ, a fost lângă vedetă în cele mai importante momente din viaţa ei, când fostul soţ nu era. În situaţiile delicate a fost altcineva lângă ea. Purtem spune că viitorul soţ al Roxanei Ciuhulescu a fost omul potrivit la momentul potrivit. De aceea vedeta şi viitorul soţ ne-au făcut câteva mărturisiri. Roxana Ciuhulescu a vorbit despre cum se înţelege viitorul soţ cu fiica sa, despre bebeluşul care este pe drum şi despre aflarea veştii că este însărcinată.

"Pentru noi ca familie, a contat foarte mult, că ei doi au o relaţie atât de bună, dacă nu exista aceasta relaţie, sincer nu ştiu dacă aş fi avut curajul să merg astăzi în faţa ofiţerului Stării Civile. De luni a început să se mişte foarte des. A fost greu, primul trimestru, m-am ferit ca să recunosc sarcina pentru că mi-a fost frică că am să pierd sarcina mai ales că am fost în vacanţă în Thailanda, am fost 2 zile la spital, dar Dumnezeu m-a ajutat să trec cu bine, sarcina s-a fixat, am avut emoţii pentru că doctoriţa mi-a spus că este posibil să fie sarcină gemelară, dar nu, este o singură sarcină, o să avem un baieţel. O să-l cheme Cezar Ioan, o avem pe Ana Cleopatra. Că era vorba de unu, că era vorba de doi, erau bine veniţi. Când am aflat vestea că sunt însărcinată, a fost o veste care m-a surprins pentru că nu eram pregatită, m-am cam speriat. Silviu s-a lăsat în genunchi, mi-a luat mâinile şi mi le-a sărutat şi mi-a zis că este cea mai frumoasa veste pe care putea s-o primească, amandoi aveam ochii în lacrimi.", a declarat Roxana Ciuhulescu.

Roxana Ciuhulescu a fost emoţionată pe tot parcursul interviului, aşa că şi-a rugat soţul să vină să o ajute. 

"Mă simt fericit, bucuros, împlinit. Avem emoţii pentru că ne asteptam să fie un eveniment privat, şi se pare că nu ne-a ieşit. Suntem bucuroşi că după ani grei, am ajuns să ne bucurăm.", a declarat viitorul soţ al Roxanei Ciuhulescu.

Citeşte şi: Roxana Ciuhulescu se mărită azi: „Mă bucur că am făcut-o mai târziu decât niciodată”

Sursa foto: captura Antena Stars


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest