Romica Jurca, povestea din spatele camerelor: "A fost mâna destinului că am ajuns la meteo"

 
+3 click pentru
galerie

Romica Jurca este cu siguranţă cea mai cunoscută prezentatoare de ştiri meteo din România. Are o carieră impresionantă, este apreciată de foarte mulţi oameni şi a muncit din greu pentru absolut tot ce are. Cu toate astea, a rămas un om modest.

Invitată în cadrul emisiunii "Star Matinal", de la Antena Stars, Romica Jurca a povestit deschis despre viaţa ei din spatele camerelor, dar şi despre pasiunea pentru meteorologie.

"Bine ar fi ca majoritatea prezentatorilor meteo ar trebui să apeleze la oamenii care lucrează la ANM. A fost mâna destinului că am ajuns la meteo şi între timp meseria pe care o fac a devenit o pasiune. Am urmat cursurile Facultăţii de Fizică din Bucureşti unde am fost la o secţie de Fizica Atmosferică şi Meteorologie. Apoi am ajuns la Institutul de Meteorologie. După reacţiile oamenilor, le-am intrat la inimă de la început, mi-au spus că aveam o blândeţe în voce. Oamenii mă îndrăgesc şi mă apreciază. Uneori mă opreau pe stradă, alţii doar îmi zâmbeau, cei care nu aveau curaj să îmi spună ceva. Odată m-am întâlnit cu nişte elevi de şcoală, care m-au întrebat de o stradă, apoi mi-au cerut un autograf.

Sunt un om cât se poate de obişnuit, fac mâncare, murături. Hobby-urile mi le-am consumat, sper ca atunci când o să ies la pensie să mi le reiau, uneori tricotam, croşetam, îmi plăcea să ascult muzică, să mă plimb. Am avut o perioadă de câţiva ani în care plecam de acasă dimineaţa la 06:30 şi venea la 21:30. Mănânc orice, dar nu mai mănânc aşa mult. Dar masa mea principală era seara la 21:30 când ajungeam acasă. Mâncând aşa târziu, mă simţeam rău dimineaţa. Nu am operaţii estetice sau intervenţii," a declarat Romica Jurca, la emisiunea "Star Matinal", de la Antena Stars.

Romica Jurca a fost  prezentatorea rubricii Meteo de la TVR în ultimii 8 ani, dar luna trecută a încheiat colaborarea cu televiziunea naţională.

Aflaţi mai multe detalii din materialele video de mai sus!

Foto: Captură Antena Stars

M.T.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest