Roxana Vașniuc a ajuns la un compromis cu fostul său iubit, iar acum, după o lună de supărări, vedeta pare mai liniștită ca oricând.
Aceasta a intervenit la ”Star Matinal” pentru a vorbi despre deciziile pe care le-a luat împreună cu tatăl fetiței sale, cu care a fost în război timp de o lună și pe care l-a acuzat că a abuzat-o.
”Încerc și eu să păstrez aparențele. A fost o perioadă grea și sper cu ajutorul lui Dumnezeu lucrurile să se așeze. Am vorbit ieri cu Ionuț, ne-am rezolvat problemele cu maturitate și sper să intre pe un făgaș normal. Am încercat amândoi să lăsăm deoparte orgoliile și să ne gândim la binele copilului și sper că am luat cele mai înțelepte decizii. A fost o înțelegere semnată de ambele părți”, a dezvăluit Roxana.
articolul continua dupa recomandari
Aceasta a mai vorbit și despre relația pe care a avut-o cu Ionuț și despre greșelile care au dus la o despărțire atât de urâtă:
”Sper să reușesc ușor-ușor să fiu cea de dinainte. Îm două săptămâni am slăbit cinci kilograme. Am fost prea bună, prea iertătoare. Nu voi da cu noroi în el, așa cum a făcut el. Nu îi voi plăti cu aceeași monedă, că e tatăl copilului meu și vreau să dreg busuiocul. Cel puțin o perioadă, vreau, nu vreau, va trebui să răspund unor întrebări și nu îmi convine asta. De o lună de zile, nu am avut parte de nici un ajutor, nici măcar de acea liniște. Consider că sunt un om cu principiu și îmi doresc să pun binele copilului meu peste tot”, a mai spus Roxana.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc