Situaţie dificilă pentru Kamara! Strigăt de ajutor pentru fiul lui: „Vom face tot ce ne stă în putinţă”/ VIDEO

 
+2 click pentru
galerie

Kamara continuă lupta pentru fiul său, Leon! Artistul face eforturi foarte mari pentru a-şi salva băieţelul care a fost diagnosticat cu o boală foarte grea. Micuţul a suferit şase transplanturi cu celule stem, iar acum are nevoie urgentă de tratament.

Din fericire, Leon este mai bine pe zi ce trece. După intervenţiile cu celule stem realizate într-o clinică din Turcia, micuţul Leon are nevoie, în continuare, de ajutor financiar pentru tratamente. Mai exact, este vorba de suma de 100.000 de euro, iar pentru asta, Kamara a făcut o campanie în mediul online, pentru toţi cei care pot dona.

Printr-un mesaj, Kamara a mărturisit că progresele se văd de la o zi la alta, iar Leon mai are doar câţiva paşi de făcut, pentru a scăpa de suferinţă. Artistul a apelat la ajutorul tuturor celor care pot dona o mică sumă de bani, ca micuţul lui să fie ca toţi ceilalţi copii.  

"Leon e un Campion. Un Învingător care a reușit să facă progrese mari în câteva luni, cum nu a reușit în 3 ani. Tratamentele cu Celule Stem împreună cu Kinetoterapie și cu Ergoterapie au dat rezultate mari. Acum urmează alți pași: Miofibrotomia la Barcelona, la Clinica Essentis și apoi Rizotomia Dorsală în Statele Unite, la Doctorul Park. Vom face tot ce ne stă în putință încât Leon să meargă pe picioarele lui cu Voia Bunului Dumnezeu. A știi să fii om, înseamnă mai întâi de toate să te uiți în jurul tău și să faci atât bine cât poti. A face bine e o filozofie de viață.", a scris Kamara, pe Facebook.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest