SMS-ul prin care Roxana Vaşniuc şi-a anunţat sinuciderea! "Adio, iubirea mea"

 

Ionuţ, fostul iubit al Roxanei Vaşniuc ar fi prins-o pe vedetă înşelându-l, fapt pentru care acesta i-a cerut despărţirea. Ca reacţie la cererea sa, Roxana a ameninţat că se va sinucide.

Fostul iubit al Roxanei Vaşniuc, Ionuţ, a făcut public mesajul prin care vedeta l-a ameninţat că se sinucide. După ce el ar fi prins-o înşelându-l, acesta i-ar fi cerut amiabil să se despartă. Reacţia Roxanei a fost ameninţarea cu un gest extrem.

"Adio iubirea mea, să nu mă uiţi, măcar o lumânare să-mi aprinzi, pentru că nu ţi-am greşit cu nimic, mă jur. Ai grijă de fetiţa mea şi spune-i că am iubit-o mai mult decât orice", a scris Roxana Vaşniuc într-un mesaj pe care i l-a trimis fostului iubit, după ce acesta i-a cerut să se despartă.

"Nu i-am răspuns absolut nimic. Am fost trimis la farmacie să iau pastile... Eu atunci o prinsesem cu cineva, înţelegeţi? I-am spus amiabil că vreau să ne despărţim, că râde lumea de mine şi nu mi se pare normal să stau într-o relaţie unde să fiu de râsul lumii. Ea când a auzit ca să mă impresioneze, a fost prinsă nepregătită, nu avea nicio altă oportunitate. Aia fusese o aventură de a ei. Am prins-o vorbind la telefon, primea mesaje de la diverşi domni. A fost depistată cu detectorul de minciuni. A întrebat-o clar 'l-ai înşelat? ai iubit alt bărbat?', iar ea a spus 'nu' şi detectorul a spus că a minţit. Cred că toată lumea ştie din ţara asta despre ce este vorba. Întotdeauna a avut porţi deschise cu diverşi bărbaţi. Eu nu m-am gândit că se va ajunge aici. Ea a avut un număr de telefon. Acum le-am făcut o fotografie mesajelor. Le-am avut pur şi simplu în telefon. Cumnatul meu ştia, nu era prima oară când se întâmpla asta. Nu era prima oară când era infidelă şi nu era prima oară când ameninţa cu sinuciderea", a explicat Ionuţ, intrat în direct în emisiunea "Star Matinal".

De asemenea, Ionuţ a mărturisit că la trei săptămâni după ce s-a despărţit de Roxana, a cunoscut persoana care-l face mai fericit decât a fost vreodată. "Am găsit un om excepţional care mă ajută să trec peste momentele astea. Sunt foarte fericit. Aţi auzit de legea compensaţiei? Mi-a fost greu şi acum, uite, s-a întors roata. Eu am cunoscut-o la trei săptămâni după ce m-am despărţit de Roxana", a povestit acesta.

Dificultăţile în relaţie au început încă din ultimele luni ale sarcinii
Pe cealaltă parte, Roxana Vaşniuc a dezvăluit în trecut și că în timpul sarcinii nu a ajutat-o în casă, deși risca să nască prematură. ”Nu-i convenea nimic din ce făceam. Nu-i ajungeau niciodată banii. Nu i se părea normal să-l pun să ia o pâine. Când eram însărcinată în 7-8 luni, aveam risc de naștere prematură, și eu dădeam cu aspiratorul, mutam mobila", a mai spus Roxana. Violența verbală a continuat cu cea fizică, iar o scenă înfiorătoare s-a petrecut chiat în prezența bunicii sale. ”După amenințare a ajuns la ușă. A început să bată ziua în amiaza-mare. N-am deschis, a plecat. După o perioadă de timp mi-a dat un mesaj și mi-a zis că a avut acel comporament pentru că l-am ținut la ușă. În jur de ora 18:00 l-am poftit în casă. Bunica era la mine atunci și a asistat la toată scena. Mi-a pus mâna la gură. Am rugat-o pe bunica să iasă. M-a luat de păr. M-a strâns de gât. Toată scena a fost îngrozitoare”, a mai spus ea la o emisiune TV.

Roxana Vașniuc și-a dorit foarte mult o familie și a născut anul trecut o fetiță perfect sănătoasă, care a primit numele Rose Marie.

A.C.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest