Surpriză neaşteptată! Culiţă Sterp şi Carmen de la Sălciua se pregătesc de nuntă, din nou! VIDEO

 

Culiţă Sterp şi Carmen de la Sălciua fac ce fac şi reuşesc să îi uimească pe toţi! După ce au dat vestea că s-au reîmpăcat, cei doi artişti, se pare că nu mai vor să piardă nici măcar un minut şi au de gând să facă pasul cel mare, cât mai repede.

Culiţă Sterp şi Carmen de la Sălciua au divorţat în urmă cu aproape un an, dar pentru că dragostea învinge tot, cei doi au decis să îşi mai acorde o şansă. Artiştii vor să se căsătorească civil, din nou, dat fiind că la biserică deja sunt cununaţi. Potrivit unor cunoştinţe de-ale cuplului, Carmen de la Sălciua şi Culiţă Sterp vor să îşi reînnoiască jurămintele pe care le-au făcut în faţa lui Dumnezeu.

Artiştii sunt mai fericiţi ca niciodată şi au dat uitării toate conflictele pe care le-au avut în trecut. Mai mult de atât, cei doi se alintă exact ca înainte de despărţire, folosind apelativele: „soţior” şi „soţioară”. Evenimentul nu va fi unul grandios, aşa cum s-ar fi aşteptat toată lumea, ci din contră. Cei doi doresc o petrecere restrâns, unde să aibă alături familia, apropiaţii și cei mai buni prieteni.

Carmen de la Sălciua şi Culiţă Sterp reprezintă dovada vie, că atunci când există dragoste şi înţelegere, toate celelalte pot fi şterse cu buretele. După ce au avut parte de multe dezbateri, artiştii s-au împăcat şi acum sunt mai fericiţi ca niciodată împreună.

Mama lui Culiţă Sterp, detalii despre relaţia cu Carmen de la Sălciua

„Am iubit-o foarte mult pe Carmen, dintotdeauna, am iubit-o din tot sufletul, ca pe fetele mele. Să dea Dumnezeu să fie împreună pentru totdeauna, de nedespărțit, moartea să-i despartă! Eu i-am spus, el a greșit. E copilul meu și nu vreau să-l ridic în slăvi. I-am zis să ceară iertare lui Dumnezeu. Ei așa au zis (că fac un copil, n.r.)” a spus mama lui Culiță Sterp, la un post de televiziune.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest