SAMBATA, 23 IANUARIE 2016

A băut kefir timp de 30 de zile, apoi s-a întâmplat ceva uimitor în organismul ei! Nu a mai renunţat la obicei

Lactele ar trebuie să fie nelipsite din alimentaţia fiecăruia dintre noi, mai ales iaurturile şi kefirul pentru că au beneficii nebănuite asupra organismului tău.

Dar te-ai gândit vreodată că un astfel de aliment banal poate fi un adevărat medicament pentru organismul tău?  Ei bine, o femeie care a testat efectele acestui aliment, și-a întărit sistemul imunitar și a dat jos câteva kilograme bune pur și simplu consumând kefir timp de 30 de zile. 

Iată povestea ei, potrivit site-ului secretele.com.

„La numai o săptămâna de când am început să beau kefir, am început să mă simț mult mai bine, metabolismul meu s-a accelerat, și am început să mă simț mult mai energizata. După două săptămâni am observat că pantalonii au devenit mai puțin ficși pe talie, iar după trei săptămâni slăbisem în mod vizibil în zonă burtii”, susține femeia. 

După câteva căutări pe internet, femeia și-a procurat fermenți și culturi fungice pentru kefir. S-a hotărât să înlocuiască masa de seară cu o cană din băutură pe care și-a preparat-o astfel:

În fiecare seară, a strecurat baza de kefir printr-o sită de plastic, apoi a ținut-o sub jet de apă rece pentru a îndepărta depozitele de lapte închegat. După spălarea fermenților, femeia i-a transferat într-un borcan de sticlă, iar apoi a turnat peste ei lapte dulce de vacă sau de capră la temperatură camerei. 

A acoperit vasul cu bază de iaurt cu o fașă de bumbac și a depozitat-o într-un loc întunecos timp de 24 de ore. După cele 24 de ore, femeia a băut amestecul strecurat de consistență kefirului.

„Kefirul nu trebuie ținut la lumină sau în frigider. În plus, trebuie să eviți intrarea în contact a fermenților cu obiectele metalice. Folosește doar ustensile din plastic, lemn sau ceramică”, explică ea.

A băut acest kefir timp de o lună. Nu a schimbat cu nimic alimentația de la masa de dimineață și de prânz, dar în loc de cină a consumat în fiecare zi 250 ml de kefir proaspăt stors. 

„La numai o săptămână de când am început să beau kefir m-am simțit mult mai bine, metabolismul meu s-a accelerat, și am început să mă simt mult mai energizată. Efectele s-au amplificat cu fiecare înghițitură luată din această bautură”, susține femeia. 

După trei săptămâni, femeia a slăbit 3 kg din jurul taliei și din zona abdomenului! Regimul alimentar a rămas unul normal cu excepția înlocuirii mesei de seară cu o porție de kefir proaspăt.

Aşadar nu ezita să încerci şi tu acest remediu senzaţional. În afară de câteva kilograme bune, nu ai absolut nimic de pierdut!

Foto: oltenitainfo.ro

M.T.

COMENTARII

STAR NEWS

Fotomodelul care vrea să arate ca Jessica Rabbit, refuzată de către medici! Cererile sale i-au uimit și pe chirurgi

acum 3 ore

Modelul Pixee Fox a cheltuit până acum 100000 de lire sterline pentru a se transforma în varianta reală a celebrului personaj Jessica Rabbit.

STAR NEWS

Ai văzut asta des la cămăşile pe care le porţi? Pentru ce sunt găicile de pe spate

acum 6 ore

Uneori până şi lucrurile simple nasc dileme. Dacă eşti purtător înrăit de cămăşi, înseamnă că eşti un fan adevărat dacă ştii la ce se folosesc găicile de pe spate.

STAR NEWS

Ziua în care femeile trăiesc cel mai intens orgasmul!

acum 6 ore

Femeile chiar au o zi în care ating cel mai bun orgasm! Asta depinde de un singur factor: ciclul menstrual.

STAR NEWS

Cu un pahar din acest amestec ţii atacul de cord departe! Reţeta care-ţi poate salva viaţa

acum 8 ore

Un atac cord este greu de prevăzut, dar uşor de prevenit. Noi am găsit o băutură care te fereşte garantat de acest preicol.

STAR NEWS

Andreea Bănică, gravidă pentru a doua oară! Avem TOATE DETALIILE: sexul copilului, poze cu burtica şi cum va arăta micuţul

acum 9 ore

Bombă în showbiz, Andreea Bănică este însărcinată pentru a doua oară. Cântăreaţa a mărturisit că aşteaptă un băiat.

Cele mai noi stiri
Star Zodiac
Vezi mai multe »
Refresh by Oana Turcu
Vezi mai multe »
Dincolo de aparente
Vezi mai multe »
STAR MATINAL DE WEEK END
Vezi mai multe »
Dosarele V.I.P
Vezi mai multe »
Jurnalul.ro
Vezi mai multe »
SpyNews.ro
Vezi mai multe »
ZU TV
Observator.TV
Vezi mai multe »

ZooMumba

Construieste-ti propriul tau Zoo Mai stai pe ganduri? Construieste-ti propriul tau Zoo si populeaza-l cu cei mai draguti puisori de animale. Atrage-ti vizitatorii in gradina ta zoologica construind habitate pentru animale si multe alte atractii!

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime! Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de fermieri. Distractie ca la carte pentru fermieri de toate varstele!

Battlestar Galactica

De partea cui eşti? Oameni sau Cyloni? Alegerea este a ta! Lanseaza-te in captivantul univers al binecunoscutului serial SF. Interactioneaza cu personajele preferate, indeplineste misiuni provocatoare si piloteaza un Viper Colonial sau Raider Cylon sau alte nave de comanda nemaivazute pana acum. Dar mai intai, trebuie sa iei o decizie: vrei sa lupti pentru salvarea omenirii sau impotriva ei?

Dark Orbit

Fii un pilot de elita! DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de jucatori din toata lumea.

SeaFight

Stapaneste cele 7 mari! Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, live, importiva jucatorilor din toata lumea.

Pirate Storm

Trăieşte o mega aventura piraterească! Navigaţi acum într-o aventură incredibilă! De la mările tropicale din Caraibe până la apele reci ale Nordului: în Pirate Storm, vă aşteaptă o lume plină de aventuri! Încarcă tunurile: Pirate Storme este un joc online cu piraţi şi de acţiune continuă! Joacă acum gratis!

Skyrama

La Skyrama, gestionezi un aeroport propriu şi vei petrece un timp minunat! Dar Skyrama oferă mult mai mult decât obişnuitele jocuri gratuite: Creează un aeroport propriu şi extinde-l (în funcţie de ideile tale) din ce în ce mai mult. Amplasează terminale pentru pasageri şi platforme de parcare pentru avioanele care aterizează.

DrakenSang

Saga Drakensang-Saga continuă online Umbrele trecutului reapar, răspândind frica şi teroarea: Cel mai de temut dragon din Lumea Altora a revenit! Alătură-te războinicilor sau magicienilor pentru a trăi aventuri epice şi a salva omenirea! Acest joc de rol te poartă într-o captivantă lume de fantezie 3D.

Deepolis

Scufundati-va si descoperiti fascinanta lume a oceanelor! Scufunda-te! Lupta in batalii subacvatice palpitante si explora adancurile oceanelor! Lupta alaturi de fractiunea ta pentru un viitor mai bun si cucereste adancimile marii! Ai calea libera!