Alexia Eram este împreună cu Mario Fresh de opt ani! Ce spune despre căsătorie: „Nu pun presiune”

 

Fosta concurentă de la America Express a vorbit în exclusivitate la Antena Stars despre când își dorește să fie cerută de soție de către partenerul ei, Mario Fresh.

Alexia Eram și Mario Fresh formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz-ul românesc. Cei doi au cariere fabuloase în industria entertainment-ului din țară și sunt împreună de nu mai puțin de 8 ani, chiar dacă sunt extrem de tineri. Fosta concurentă de la America Express a dezvăluit că încă nu se gândește la căsătorie, apreciind că acest moment ar trebui să apară undeva la 30 de ani. Dar a recunoscut că se imaginează în rochie de mireasă, apoi având măcar un copil.

”Mă văd și eu căsătorită, cu un copil măcar și cu o carieră frumoasă și stabilă. Eu trebuie să mă gândesc sau el? Suntem foarte tineri, am 23 de ani, nu pun presiune, când o se întâmple o să se întâmple, chiar nu mă gândesc la asta”, a declarat Alexia Eram, la Antena Stars.

Despre relația cu Alexia Eram, cu ceva vreme în urmă, Mario Fresh declara la Antena Stars: ”Sunt șapte ani, îți dai seama că sunt multe lucruri. Încrederea și ceea ce am construit… o dobândești încet, încet și încrederea și tot ce avem noi. Încrederea și iubirea asta necondiționată, e ceva pur între noi”.

 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest