Andreea Marin, reacție tranșantă după ce a fost acuzată că este echipată mai bine decât cadrele medicale!

 

După ce a fost dur criticată de internauți că dispune de echipamente mult mai bune decât cele pe care le au cadrele medicale, în lupta împotriva pandemiei de coronavirus, Andreea Marin le-a dat o replică tranșantă celor care au pus-o la zid.

O imagine, cu Andreea Marin și un medic, extrasă din campania pe care a inițiat-o împotriva virusului, care a făcut ravagii pe întreg mapamondul, a devenit virală, după ce oamenii au considerat că vedeta este mai bine protejată decât cei care luptă în prima linie cu COVID-19.

Andreea Marin s-a implicat direct în lupta cu virusul, prin intermediul unei campanii cu ajutorul căreia a reușit sa mobilizeze oameni din toate categoriile sociale, fondurile strânse ajungând la peste 600.000 de euro, sumă folosită pentru a cumpăra echipamente și tot ce este nevoie în spitalele din România.

Chiar și așa, lumea a trecut peste acțiunea pe care a demarat-o, ci a sesizat faptul că in timpul unei discuții purtate cu un doctor, Andreea Marin era mult mai bine echipată, spre deosebire de medicul în cauză, astfel că criticile nu au întârziat să apară din partea internauților.

 „Dna Marin, dar cum sunteți dvs atât de echipă (mască ffp 3, echipament de protecție) și dna doctor doar cu o mască chirurgicală și un halat clasic care nu oferă protecție. Este penibil!!!!!!!!”, i-a scris cineva, pe internet.

Fără să stea pe gânduri, Andreea Marin i-a dat un răspuns celui care a acuzat-o de nepăsare și s-a apărat în fața valului de critici care s-a năpustit asupra ei.

„Nu o să mă scuz că am primit în dar o mască și mă protejez, fiind ore în șir în mijlocul a zeci de oameni, că să coordonez un convoi umanitar pe care nu am nicio obligație să îl fac, ci fac pentru că simt. Nu sunt la concurență cu nimeni. Nu ne întrecem aici. Eu am stat multe ore. Doamna doctor a venit doar să preia donația și a plecat. E cu totul alt nivel de expunere”, a precizat „Zâna”, adăugând că are o singură mască pe care o tot spală.

Finalul răspunsului a conținut și o critică din partea ei, pentru toți cei care pierd timp atacând-o și denaturând adevărul, în timp ce ea își petrece tot timpul, oferind o mână de ajutor.

„Nu simt nevoia să vă dau explicații, dar simt nevoia să vă trezesc la realitate: dvs stați și comentați, în timp ce eu muncesc voluntar, fără să fiu obligată, pentru că îmi pasă. Puteți face mai mult”, a mai spus vedeta.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest