Antena Stars aniversează un an de la lansare cu un eveniment grandios: “StarsDependenta” scoate vedetele în stradă

 

Antena Stars implineste un an, pe 16 decembrie 2013, timp în care a demonstrat că imposibilul este posibil: în peisajul TV actual, în care telespectatorii au de ales între zeci de posturi, Antena Stars a revoluţionat piaţa de televiziune din România, fiind singurul canal care a integrat o nouă structură de conţinut prin abordarea glam, obiectivă, a peisajului monden, a vieţii vedetelor, prezentată atât sub lumina reflectoarelor, cât şi dincolo de ea.

Cresterile de audienta masive, de la o zi la alta, sunt dovada faptului ca Antena Stars şi-a împlinit unul dintre cele mai importante obiective, acela de a deveni, pentru o parte importantă  din public, prima optiune atunci când deschid televizorul.

Zeci de vedete in concert live, pe 13 decembrie

Pentru astfel de realizari, telespectatorii vor avea parte de o sărbătoare de zile mari: aniversarea Antenei Stars  începe chiar de sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 19.00, cu  mega-concertul “StarsDependenţa”, din  Piaţa George Enescu din Bucureşti .

Evenimentul  va fi transmis în direct de Antena Stars, iar Mihai Morar va fi gazda lui. La  spectacolul “StarsDepedenţa”  vor fi prezente toate vedetele Antenei Stars, alături de  cei mai în voga artişti ai momentului: Connect-R, Lora, Anda Adam, Deepcentral, Florin Ristei, Alina Eremia, Raluka, Lidia Buble, Otilia  Bilionera, finalistii de la X-Factor, copiii de la Next Star, Viorica, Margherita si Ionita de la Clejani, Ionuţ Galani, Gipsy Casual, orchestra Zuralia, Daniela Gyorfi, Asu, Super Chill.

Campania  “StarsDependenţa” continuă  cu o gală specială – Stars Awards-  difuzată de Antena Stars chiar în ziua lansării  sale, 16 decembrie, de la ora 17.30.  În gala prezentată de Mihai Morar si Cristi  Brancu vor fi premiate  valorile României, dar şi starurile care contează cu adevărat.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest