Apropiaţii lui Răzvan Ciobanu ajung la biserică pentru a-l conduce pe ultimul drum

 

O linişte mormântală a acaparat biserica unde a fost dus sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Răzvan Ciobanu. Cei care l-au iubit au început să ajungă, pentru a lua parte la slujba de înmormântare.

Încă de la primele ore ale dimineţii, Alin Gălăţescu a sosit pentru a fi alături de părinţii îndureraţi. La scurt timp după ce sicriul a fost mutat din capelă, în biserică, fostul şofer al designerului a sosit şi el. Îmbrăcat în haine de doliu, bărbatul a intrat în biserica vizibil îndurerat.

"Amintirile au rămas amintiri. Acum două luni am vorbit cu el. Discutam de treburile care au fost în trecut. În niciun caz, eu am stat patru ani cu el, zi de zi, 2008- 2012. Am trăit cu el perioadele grele. Asta e exclus (n.r. sinuciderea). Oboseala cred. S-a acumulat", a spus fostul şofer al lui Răzvan Ciobanu.

Răzvan Ciobanu a murit în a doua zi de Paşte, în urma unui grav accident rutier care a avut loc în localitatea Săcele. Cauza morţii lui a fost o anemie acută, ca urmare a unui politraumatism cu ruptură de aortă cu hemoragie internă, ce a mai asociat ruptură pulmonară, hepatică și de coloană toracală.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest