Un studiu realizat în Germania a ajuns la concluzia că bărbaţii care şi-au facut un obicei din a privi sânii femeilor trăiesc mai mult decât cei pentru care dotările fetelor nu prezintă un interes aparte.
articolul continua dupa recomandari
Cercetarea, publicată în New England Journal of Medicine, spune că "doar 10 minute de privit nurii unei femei bine dotate sunt echivalentul a 30 de minute de aerobic", susţine Karen Weatherby, unul dintre medicii din echipa care a efectuat studiul.
Weatherby, împreună cu un grup de medici din trei spitale din Frankfurt, a ajuns la această concluzie surprinzătoare după ce a comparat sănătatea a 200 de pacienţi internaţi ambulatoriu - 100 dintre ei instruiţi să privească sânii femeilor, iar ceilalţi 100 să se abţină de la a o face.
Studiul a relevat faptul că bărbaţii din grupul care privea sânii femeilor aveau tensiunea arterială şi pulsul mai lente, ca în momentele de relaxare.
"Excitaţia sexuală pompează mai bine sângele în inimă şi îmbunătăţeşte circulaţia sanguină, în general. Nu există niciun dubiu, privitul sânilor femeilor îmbunătăţeşte starea de sănătate a bărbaţilor", precizează doctorii.
"Studiul nostru a scos în evidenţă faptul că, atunci când bărbaţii privesc zilnic pentru câteva minute sânii femeilor, se reduce la jumătate riscul ca aceştia să sufere un atac de cord sau să facă apoplexie. Credem că această activitate ar putea prelungi viaţa bărbaţilor cu patru, cinci ani", susţine Karen.
Sursa: guagal.ro
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc