Care a fost răspunsul lui Pepe după ce a primit mesaj de Crăciun de la Oana Zăvoranu: „S-au spus prea multe”

 

Oana Zăvoranu şi Pepe au format unul dintre cele mai controversate cupluri din România. Decizia de a divorţa a venit însoţită de un scandal de proporţii, în care s-au jignit şi s-au târât prin tribunale, iar acum, artista a simţit că este momentul să îngroape securea răboiului pe care l-a purtat cu fostul soţ.

Lucrurile s-au deteriorat în relaţia Oanei Zăvoranu cu Pepe, atunci când artistul mărturisea, în 2011, că soţia sa l-a înşelat cu Tudor Ionescu. Din acel moment, cei doi nu au mai avut niciun fel de legătură, motiv pentru care majoritatea a fost de părere că au rupt-o definitiv şi că nu mai vor scandaluri.

La aproape 9 ani de când nu şi-au mai vorbit, Oana Zăvoranu a vrut să se ştie împăcată cu Pepe şi a decis să îi trimită un mesaj, chiar de Sărbătorile de Iarnă.

„A reușit omul Oana să facă pace de Crăciun cu ea. A mai reușit să facă pace cu cineva. I-am dat lui Pepe mesaj de Crăciun, fix prietenesc. Este un mesaj care nu trebuie să trezească sub nicio formă speculații. Nu este un mesaj dat ca să strice familia lui. Îi doresc din tot sufletul să-i fie bine, să știe el că eu am închis ce aveam”, a declarat Oana Zăvoranu, potrivit Playtech.

Un apropiat al artistului a mărturisit că în ciuda faptului că nu mai are niciun resentiment faţă de fosta soţie, Pepe nu mai doreşte să reia legăturile cu Oana Zăvoranu.

„Nu este dispus la dialog. Nu mai are nimic cu Oana, securea războiului este demult îngropată. Din contră, îi dorește numai bine. Pur și simplu nu vrea să intre în vreo polemică, nu vrea sub nicio formă să reia legătura. Au trecut mulți ani, fiecare are propria familie, iar ce a fost a fost. S-au spus prea multe, iar între ei nu va exista niciodată niciun fel de amiciție, consideră că așa este cel mai sănătos pentru toată lumea”, susține sursa citată.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest