Covorul tău s-a deteriorat din cauza pieselor de mobilier? Iată cele mai eficiente moduri în care poţi repara adânciturile din el

 

Probabil fiecare dintre noi are în casă cel puţin un covor şi cunoaşte prea bine modul în care se deteriorează acesta în timp. Un covor cu fire groase răsucite schimbă complet aspectul unei încăperi, dar țesăturile dese sunt și foarte greu de întreținut. 

Una dintre cele mai enervante probleme cu aceste tipuri de covoare sunt urmele de adâncituri de la picioarele pieselor de mobilier. Gropile formate păr uneori ireparabile, așa că de cele mai multe ori tindem să le ascundem. De fapt, însă, urmele sunt perfect reversibile! 
 
Din fericire există patru metode foarte eficiente de reparare a adânciturilor lăsate de mobilă. Iată ce trebuie să faci potrivit secretele.com.
 
1. Gheață:

Pentru adânciturile de dimensiuni mici, pune un cub de gheață pe defecțiuni. Lasă-l să se topească încet peste noapte, iar a două zi îndreaptă fibrele covorului cu un pieptene cu dinți rari, o perie sau muchia unei cârd de plastic.
 
2. Sucțiune:
 
Pentru adânciturile mai pronunțate, după procedeul descris mai sus trebuie să și aspiri zdravăn zonele cu defecțiuni.
 
3. Abur:
 
Adânciturile de dimensiuni mari se repară cel mai bine folosind abur. Înmoaie în apa o cârpă, o lavetă sau un prosop, apoi setează temperatură fierului de călcat pentru bumbac și treci de câteva ori cu fierul peste cârpă așezată pe zonele adâncite ale covorului, depășind ușor suprafața zonelor de reparat. Lasă cârpă sau prosopul peste defecțiuni câteva ore până ce se usucă complet.
 
4. Combină metodele între ele și insistă:
 
Covorul nu e compromis nici dacă adânciturile sunt de fapt gropi în toată regulă, doar că atunci e nevoie de mai mult efort. Întâi pulverizează apa pe defecțiuni și perie-le bine, apoi aplică metodă cu abur folosind un fier de călcat sau un apărat de curățat cu aburi. Reia metodele descrise, apoi reglează feonul la temperatură medie și suflă zdravăn fibrele aplatizate.
 
Folosirea în combinație a celor patru metode descrise nu poate da greș.  

Foto: secretele.com

M.T.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest