Cum a comentat fratele Mădălinei Manole gestul șocant pe care l-a făcut soțul artistei la mormântul acesteia

 

Scandal la mormântul Mădălinei Manole! După ce un apropiat al familiei a făcut acuzații grave la adresa lui Petru Mircea, fratele artistei rupe tăcerea! Ce s-a întâmplat și cum comentează gestul șocant pe care soțul artistei l-a făcut!

A trecut un deceniu de când îndrăgita Mădălina Manole a plecat dintre noi și după atâta timp apele tot nu s-au liniștit în familia regretatei cântărețe. Nu există an fără scandal în ceea ce privește moartea artistei, iar de data aceasta un apropiat al familiei a făcut acuzații dure la adresa soțului artistei. Se pare că Petru Mircea a aruncat toate ghivecele de flori pe care tatăl Mădălinei le-a adus la mormântul acesteia.

Iar în timp ce, contactat de reporterii Antena Stars, Petru Mircea refuză să facă orice fel de declaratii, fratele fetei cu părul de foc confirmă cele întâmplate.

“Noi ne-am obișnuit cu gesturile pe care le face el, tot timpul când vine la mormânt. Ieri când am ajuns la mormânt am găsit ghivecele puse de tata sâmbătă, când am făcut comemorarea Mădălinei, le-am găsit într-un tomberon. De fapt, paznicul ne-a spus că a fost el (n.r Petru Mircea) mai devreme cu câteva ore și ne-a aruncat ghivecele la tomberon, iar prietenul meu s-a dus la tomberon și le-a luat, le-a aranjat și le-a pus la loc la mormânt.” a spus Marian Manole.

Fratele artistei a dezvăluit că nu este pentru prima dată când Petreu Mircea face gesturi de genul: “Mama, săraca, Dumnezeu să o ierte, plângea tot timpul. Când ajungea la mormânt să facă ordine, să pună flori, tot timpul gasea gol acolo unde trebuiau să fie lucrurile ei de dinainte. Pentru că el le arunca” a spus Marian Manole, fratele Mădălinei Manole, pentru Antena Stars.

Marian Manole a dezvăluit că imediat ce a aflat ce a făcut soțul surorii lui l-a contactat însă Petru Mircea i-a spus că doar și-a dorit să facă ordine la mormântul soției sale. “I-am dat mesaj că nu le-a aruncat din răutate. Că a făcut curat. Curat era la mormânt. Eu înțeleg că atunci când te duci la mormânt, îți pui florile tale alături, candelele și restul lucrurilor care sunt acolo, le lași colo. Pentru că noi familia Manole venim mai des decât el la mormânt. Venim săptămânal, de zece ani de zile. Weekend-urile ni le petrecem tot timpul la mormânt. Și noi facem curat acolo, noi aranjăm. Puteam să ni le luăm noi singuri și să le aruncăm. Dar ăsta este individul.” a mai spus fratele Mădălinei Manole, pentru Antena Stars.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest